Deasupra Atlanticului se formase o depresiune barometrică; evolua spre răsărit către o arie de presiune ridicată deasupra Rusiei şi nu vădea încă tendinţa de a o ocoli prin nord. Izotermele şi izoterele corespundeau situaţiei. Temperatura aerului se menţinea într‑un raport reglementar faţă de mediile anuale şi de temperatura lunii celei mai reci, a celei mai calde precum şi faţă de variaţiile lunare aperiodice. Răsăritul şi apusul soarelui, ale lunii, fazele lunii, ale lui Venus şi ale inelului lui Saturn şi multe alte fenomene importante erau în concordanţă cu prevederile anuarelor astronomice. Vaporozitatea aerului atinsese un punct maxim, iar umiditatea era scăzută. Cu o expresie care descrie cât se poate de bine starea reală, chiar dacă sună cam demodat, era o zi frumoasă de august a anului 1913. Din străzile înguste, care păreau adânci, automobilele ţâşneau spre netezimile mai luminoase ale pieţelor. Petele de întunecime pe care le alcătuiau pietonii se contopeau în fluxuri noroase. Acolo unde maşinile străbăteau benzile mai intense de viteză în graba lor inegală, ele se îndeseau, pentru ca apoi să se succeadă rapid şi după câteva izbucniri mai vii să‑şi reia pulsul regulat dinainte. Sute de sunete se împleteau într‑un singur zgomot tors, din care se ridicau vârfuri izolate, alunecând pe faţetele colţuroase ale sunetelor, apoi se contopeau iarăşi într‑un zumzet din care se mai spărgeau câteva stridenţe mai clare, risipindu‑se. Din aceste zgomote tipice, greu de descris în particularităţile lor, cineva care s‑ar fi înapoiat aici după o absenţă de ani de zile ar fi putut recunoaşte cu ochii închişi că se afla în capitala monarhiei, rezidenţa imperială Viena. Oraşele pot fi recunoscute după ritmul lor, ca oamenii. Deschizând ochii, respectivul ar fi recunoscut aceleaşi indicii după felul în care mişcarea străbătea străzile, cu mult mai uşor decât ar fi putut desprinde vreun detaliu caracteristic. Nu ar fi avut nici o importanţă nici dacă şi‑ar fi imaginat aceste lucruri pur şi simplu. Excesiva însemnătate acordată întrebării unde anume ne aflăm provine din timpurile nomade, în care oamenii erau obligaţi să reţină care erau pământurile de pe urma cărora s‑ar fi putut hrăni. Ar fi interesant de ştiut de ce, când e vorba de un nas roşu, ne mulţumim să 14 constatăm la modul general că e roşu, fără să ne întrebăm ce anume nuanţă de roşu are, chiar dacă aceasta s‑ar putea exprima cu precizie în micromilimetri în termenii lungimilor de undă; în vreme ce, în cazul mult mai complicat care ar fi determinarea oraşului în care ne aflăm, vrem întotdeauna să ştim cu exactitate desăvârşită care anume este acest oraş. Preocuparea aceasta ne distrage atenţia de la lucruri mai importante.