Cum putusem să cedez din nou la insistențele lui Félix? Prin nu știu ce miracol, reușea să mă păcălească întotdeauna: găsea un argument, o încurajare ca să mă convingă să mă duc. De fiecare dată mă lăsam înșelată, spunându-mi că, poate, va exista un nu-știu-ce care mă va face să cedez. Cu toate acestea, îl cunoșteam pe Félix ca și cum l-aș fi făcut eu, și gusturile noastre erau diametral opuse. Astfel că, atunci când gândea și hotăra în locul meu, inevitabil dădea greș. Totuși ar fi trebuit să știu, după atâta timp de când eram prieteni. Și iată cum, pentru a șasea oară consecutiv, am petrecut o sâmbătă seara în compania unui dobitoc absolut. Săptămâna de dinainte avusesem parte de campionul bio și al vieții sănătoase. Ai fi zis că Félix are un gol de memorie în privința viciilor celei mai bune prietene. Îmi petrecusem seara primind lecții în legătură cu consumul meu de tutun, de alcool și de hrană nesănătoasă. Acest imbecil în șlapi îmi declarase într-un mod foarte natural că stilul meu de viață era dezastruos, că voi ajunge sterilă și că, în mod inconștient poate, intenționam să flirtez cu moartea. Félix nu-i furnizase probabil fișa mea tehnică. Afișând cel mai frumos zâmbet al meu, îi răspunsesem că, într-adevăr, știam câte ceva despre moarte și dorințe suicidare și plecasem. Cretinul zilei era alt stil: mai degrabă un tip frumos, cu o poftă de mâncare respectabilă și nici vorbă de lecții. Defectul lui, și nu unul dintre cele mai mici, era că părea convins că mă atrage în patul lui povestindu-și isprăvile în compania iubitei, căreia îi zicea GoPro: „Cu GoPro a mea am coborât vara asta un torent înghețat… Cu GoPro a mea astă-iarnă am schiat de minune… Am făcut duș cu GoPro a mea… Știi, zilele trecute, am încercat metroul cu GoPro a mea“ etc. Era mai mult de o oră de când dura asta, nu era în stare să rostească o frază fără să vorbească despre ea. Ajunsesem să mă întreb dacă nu se duceau și la toaletă împreună.