PROLOG

 Taxiul, un Rover vechi, cu miros stătut de ţigară, mergea înainte fără grabă, pe drumul pustiu de ţară. Era la începutul după-amiezii, chiar la sfârşitul lunii februarie – o zi minunată de iarnă, cu un frig pătrunzător, chiciură şi un cer de un albastru pal, fără niciun nor. Soarele strălucea, trimiţând umbre lungi, dar fără prea multă căldură, şi câmpurile arate erau îngheţate bocnă. Pe hornurile fermelor, risipite ici şi colo, şi ale căsuţelor de piatră, şuviţe de fum, drepte ca nişte coloane, se ridicau spre cer în aerul nemişcat, şi turme de oi cu lână bogată şi gata să fete se înghesuiau pe lângă jgheaburile pline cu fân. Aşezată pe bancheta din spate a taxiului, privind afară prin geamul prăfuit, Penelope Keeling se gândi că, în mod sigur, niciodată nu i se păruse aşa de frumos peisajul acesta campestru, atât de familiar. Drumul cotea brusc; în faţa ochilor le apăru indicatorul din lemn, care marca drumul spre Temple Pudley. Şoferul încetini şi, schimbând viteza cu vizibil efort, intră pe drumeagul accidentat ce ducea spre poalele dealului, mărginit, de-o parte şi de alta, de gardul viu înalt, prin care nu se putea zări nimic. Peste câteva clipe se aflau în satul cu case din piatră aurie de Cotswold, trecând pe lângă chioşcul de ziare, măcelăria, hanul Sudeley şi biserica – retrasă în spatele unui vechi cimitir şi a frunzişului întunecat, potrivit cu atmosfera, al câtorva arbori de tisă. Nu se vedea prea multă lume. Copiii erau toţi la şcoală, iar vremea rece îi ţinea pe ceilalţi în case.