Woodbridge redevenea ceea ce fusese cu mult timp în urmă. în acea zi rece din februarie, ceasul din turnul bisericii arăta ora douăsprezece fără zece, când un Volvo hodorogit dădea colţul în dreptul magazinului de şelărie şi intra pe strada principală. Tânărul aflat la volan aruncă o privire în lungul străzii, pustie la acel ceas; până departe, ochii săi nu zăreau nici cea mai mică mişcare. Asimetria încântătoare a caselor şi magazinelor cu arcade oferea o imagine ademenitoare călătorului, la fel ca şi pajiştile tivite cu sălcii, aflate undeva departe în capătul străzii. Deasupra oraşului, printre norii rătăcitori, pe cerul îngheţat, un avion se îndrepta zumzăind spre Heathrow. în rest, linişte deplină. Nu se vedea nici ţipenie de om. Depăşi barul, proaspăt renovat, a cărui uşă era încadrată de două ciubăre mari în care fuseseră plantaţi lauri apoi lăsă în urmă un salon de frumuseţe, Carole Coiffures; după acesta urmă vitrina cu arcade a unui magazin cu vinuri şi apoi magazinul cu obiecte vechi de artă, al căror preţ depăşea cu mult valoare lor. Când ajunse în faţa casei, parcă maşina lângă trotuar şi apoi opri motorul. Zumzetul avionului se stinse şi el curând, şi dimineaţa se învălui în linişte. De undeva din apropiere se auzi un câine lătrând. într-unul din copacii din jurul casei, o pasăre cânta plină de speranţă, încercând să se amăgească pe sine că soarele, ale cărui raze firave se revărsau asupra sa, era un semn al primăverii. Bărbatul coborî din maşină, trânti portiera şi rămase cu privirile pironite asupra casei cu faţadă simetrică, bine proporţionată, în mijlocul căreia se făcea remarcată uşa elegantă, cu ochiuri de geam. Uşa se deschidea chiar spre trotuar şi în faţa sa se aflau câteva trepte de piatră. Ferestrele casei erau învăluite, discret, în perdele fine de voal. „Iată o casă care nu a dăruit niciodată, nimănui, nimic", îşi spuse el.