Înainte de a părăsi Londra pentru totdeauna şi a se muta în provincie, Elfrida Phipps făcu o incursiune la adăpostul de câini Battersea şi se reîntoarse cu un companion canin. Îi luă o bună jumătate de oră – şi, pe deasupra, sfâşietoare – să-l descopere, dar de îndată ce-l remarcă, stând foarte aproape de zăbrelele cuştii, ţintă la ea cu ochi negri, blânzi şi umezi, care-i înmuiau inima, ştiu de îndată că acela era alesul. Nu voia un coşcogeamite dulău şi nici nu-i surâdea ideea unui căţeluş de salon, ţinut pentru agrement, care chelălăie pe un ton plângăcios. Acesta se înscria în dimensiunile potrivite. Un câine de talie mijlocie, corespunzând prototipului speciei canine. Avea păr lung, abundent şi moale, cu aspect lăţos, franjurat pe grumaz şi pe părţile posterioare ale membrelor, smocuri miţoase peste ochii jucăuşi, urechi ciulite, fremătătoare, în stare de atenţie încordată, dar uşor clăpăugite în repaus, precum şi o coadă stufoasă, triumfătoare, ca un mănunchi de pene zburlite. Culoarea blănii era pestriţă, cu pete neregulate maronii şi albe. Peticele brun-deschis aduceau a cacao cu lapte. Când Elfrida se interesă de linia lui genealogică, îngrijitoarea de la adăpost îi răspunsese că provenea probabil din încrucişări între Border Collie şi Bearded Collie, precum şi dintre alte rase neidentificate. De fapt, Elfridei nu-i păsa nici cât negru sub unghie. Îi plăcea nespus expresia chipului său blajin. Făcu o donaţie adăpostului de câini Battersea, iar noul ei companion călători cocoţat pe locul pasagerului, cătând cu satisfacţie pe geam, fericit să se familiarizeze cu această viaţă comodă şi lipsită de griji. A doua zi, Elfrida îl luă la salonul local de înfrumuseţare canină pentru o toaletare completă, tuns, spălat cu şampon şi uscat cu foenul. După toate tratamentele igienice, se reîntoarse cu părul pufos şi vâlvoiat, proaspăt şi curat, mirosind plăcut a limonadă. Reacţionă la aceste atenţii sibaritice printr-o paradă de devotament statornic, recunoscător şi afectuos. Era un câine sfios, chiar timid, dar şi curajos. Dacă auzea soneria zbârnâind sau adulmeca vreun intrus, lătra cu înverşunare câteva clipe, apoi se refugia în coşul său ori în poala Elfridei. Dură ceva timp până se hotărî ce nume să-i pună, botezându-l în cele din urmă Horace. Cu un paner în mână şi cu Horace ţinut din scurt în lesă, Elfrida închise uşa din faţă a casei de ţară, fără etaj, coborî pe cărarea îngustă, ieşi pe poartă şi porni la drum de-a lungul caldarâmului către oficiul poştal şi magazinul universal.