Această carte urmărește două din tendințele scrierilor mele anterioare. în primul rând, ea continuă dezvoltarea operei mele în domeniul psihanalizei radical-umaniste, concentrându-se pe analiza egoismului și altruismului, privite ca două orientări de bază ale caracterului. Ultima treime a cărții, partea a treia, dezvoltă o temă de care m-am ocupat în lucrările The Sane Society (Societatea sănătoasă) și The Revolution of Hope (Revoluția speranței): criza societății contemporane și posibilitățile de a fi soluționată. Repetarea ideilor exprimate anterior a fost inevitabilă. Dar sper că noul punct de vedere din care este scrisă această carte și conceptele sale extinse vor fi compensații chiar și pentru cititorii cărora scrierile mele anterioare le sunt familiare. De fapt, titlul acestei cărți este aproape identic cu cel al altor două lucrări apărute anterior: Gabriel Marcel, Être et Avoir (A fi și a avea) și Balthasar Staehelin, Haben und Sein (A avea și a fi). Toate cele trei cărți sunt scrise în spiritul umanismului, dar ele abordează subiectul în trei feluri diferite: Marcel scrie dintr-o perspectivă teologică și filosofică; cartea lui Staehelin este o dezbatere constructivă a materialismului în stiinta modernă si o contribuție la Wirklichkeitsanalyse (analiza realității); acest volum face o analiză empirică psihologică și socială a celor două moduri de existență. Recomand cărțile lui Marcel si Staehelin cititorilor care sunt interesați de acest subiect. Pentru a face această carte mai ușor de citit, notele de subsol au fost reduse la minimum, atât ca număr, cât și ca lungime. Deși unele trimiteri la cărțile consultate apar în paranteză în cadrul textului, referințele exacte se regăsesc în secțiunea Bibliografie. O altă chestiune pe care vreau să o clarific privește utilizarea generică în limba engleză a substantivului „om“ și a prenumelui „el“. Socotesc că am evitat orice limbaj care ar da impresia că mă adresez doar bărbaților și îi mulțumesc doamnei Marion Odomirok pentru că m-a convins că o astfel de folosire a limbajului are o importanță cu mult mai mare decât obișnuiam să cred. Doar asupra unui singur punct nu am putut să ne punem de acord în privința utilizării limbajului sexist, și anume la cuvântul „om“ (engl.: man — care înseamnă și „om“, și „bărbat“ — n. red.) ca termen de referință pentru specia Homo sapiens. Folosirea substantivului „om“ în acest context, fără a face vreo diferențiere sexuală, are o lungă tradiție în gândirea umanistă și nu cred că ne putem lipsi de un cuvânt care indică în mod clar natura speciei umane. în limba germană nu există o astfel de dificultate: pentru ființa umană nediferențiată sexual se folosește cuvântul Mensch. Dar chiar si în engleză cuvântul „man“ are același înțeles nediferențiat ca și termenul german Mensch, care desemnează ființa umană sau rasa umană. Cred că este oportun să restituim cuvântului „om“ semnificația sa nonsexuală, în loc să-l înlocuim cu alte cuvinte care sună ciudat. în această carte am scris cuvântul „Om“ cu majusculă pentru a clarifica diferențele în privința utilizării sale. îmi rămâne acum doar sarcina plăcută de a le mulțumi câtorva persoane care au contribuit la conținutul și stilul acestei cărți. în primul rând, vreau să-i mulțumesc lui Rainer Funk, care mi-a fost de mare ajutor în mai multe privințe: în cadrul unor discuții lungi m-a ajutat să înțeleg chestiunile de finețe ale teologiei creștine; a fost neobosit în a face trimiteri la literatura teologică; a citit manuscrisul de câteva ori, iar excelentele sale sugestii constructive, ca și criticile sale au fost de mare ajutor pentru îmbogățirea acestui manuscris si eliminarea unor erori.