- Ar trebui, murmura Diana Parker chinuindu-se sa desluseasca
ceva prin ploaia deasa, sa-si scrie ceva ceva pe indicatoarele astea
nenorocite. Vandalii astia!
Vocea ei, ciudat de patrunzatoare pentru o fiinta atat de firava,
avea nuante de accent britanic, rezultatul inevitabil al celor doi ani
petrecuti ca bucatareasa pe iahtul al carui proprietar era un miliardar
si la bordul caruia se aflau doar marinarii englezi. Acum, ca se
intorsese in Tasmania, se straduia sa scape de acest accent.
Daca nu reusea sa-si dea seama pe ce drum trebuia sa o ia, nu
putea decat sa se intoarca. Undeva trebuia sa fie un fel de ferma
numita Castelul Spaniol. Se gandi iritata ca, devreme ce nu era nici un
indicator cum trebuie, putea foarte bine sa se afle in Spania.
In ultimele cateva zile calatorise in nordul Hobartului spunandu-si
ca e in vacanta. Prinzand un moment in care tatal ei si mama vitrega
plecasera cu afaceri in America de Nord, se hotarase sa exploreze
putin peninsula de nord a Tasmaniei. Chiar si in apropiere de
Launceston, la vreo douazeci de kilometri, tot nu avea de gand sa
viziteze locul unde sora ei vitrega isi petrecuse ultimul an de viata.
Si apoi vazuse indicatorul. Castelul Spaniol scria.
Mai mult fara sa vrea, Diana o luase in directia aratata.
Nu-i cea mai stralucita idee, se gandi, dand drumul la caldura, in
speranta ca va dispare condensul de pe geamurile masinii.