Mormântul era sărăcăcios.Furtuna care se anunţase urma să fie un nou record în materie.Din pământul dur se înălţa o grămăjoară-mormântul fusese săpat pentru Millicent Gunn în vârstă de optsprezece ani,păr castaniu scurt,constituţie delicată,înălţime 1,60 m,dată dispărută acum o săptămână.Mormântul era suficient de lung pentru înălţimea fetei.Dar adâncimea sau,mai bine zis,lipsa de adâncime,putea fi remediată la primăvară,când pământul va începe să se dezgheţe.Asta dacă animalele scurmătoare nu vor distruge cadavrul până atunci. Ben Tierney îşi mută privirea de la mormântul proaspăt spre celelalte din apropiere.Erau patru.Rămurelele uscate din pădure şi resturile putrezite de plante ofereau un camuflaj natural,totuşi fiecare dintre ele se înfăţişa ca o topografie variată,dacă ştiai unde să te uiţi.Un copac uscat căzuse peste unul dintre ele,ascunzându-1 în întregime,dar nu şi de cel care avea o privire ageră cum era cea a lui Tierney.Se mai uită pentru ultima dată la mormântul gol,nu prea adânc,apoi apucă lopata care era la picioarele lui şi se dădu înapoi.În timp ce se retrăgea,se uită la urmele lăsate de ghetele lui pe covorul alb de zloată şi măzăriche.Nu-1 îngrijorau prea mult.Dacă meteorologii nu se înşelaseră,urmele ghetelor lui vor fi curând acoperite de câţiva centimetri buni de chiciură.Iar când zăpada se va topi,urmele vor fi absorbite de noroi.Oricum,nu se opri din drum din cauza lor.Trebuia să coboare de pe munte.Acum. Îşi lăsase maşina pe şosea,la câteva sute de metri de vârf şi de cimitirul improvizat.Deşi acum cobora,nu exista nicio cărare pe care să meargă prin pădurea deasă.Covorul gros de frunze care acoperea solul nu1 lăsa să alunece, dar terenul era denivelat şi periculos,chiar mai periculos din cauza precipitaţiilor care îi împăienjeneau vederea.Deşi se grăbea,era obligat să păşească cu grijă,de teamă să nu alunece.Cei de la meteo prevăzuseră această furtună de mai multe zile.Confluenţa mai multor sisteme atmosferice avea puterea de a crea una dintre cele mai cumplite furtuni de zăpadă de care îşi aminteau oamenii.Cei care locuiau pe drumul pe unde urma să treacă el fuseseră,avertizaţi să-şi facă provizii,să-şi ia măsuri de prevedere şi să se gândească bine dacă chiar trebuie să plece de acasă.Numai un nebun s-ar aventura pe munte într-o zi ca asta.Sau cineva care are de rezolvat ceva foarte important.Ca Tierney. Ploaia rece care începuse să cadă după-amiază se transforma într-o lapoviţă îngheţată.În timp ce străbătea grăbit pădurea,rafalele de ploaie cu lapoviţă şi ninsoare îi şfichiuiau faţa ca nişte ace de gheaţă.Înălţă umerii şi îşi ridică gulerul până aproape de urechi,care îi amorţiseră deja de ger.Viteza vântului crescuse considerabil.Copacii înce-puseră să se clatine,iar crengile lor goale se loveau clănţănind una de alta ca nişte beţe de tobă în vântul aspru.Acesta smulgea acele de brad şi le arunca în toate părţile.Unul dintre ele îl lovi în obraz ca o săgeată. Patruzeci de kilometri pe oră dinspre nord-vest,îşi spuse el cu acea parte a creierului care înregistrase automat starea actuala a vremii din jurul lui.Ştia treburile astea-viteza vântului,ora,temperatura,direcţiadin instinct,ca şi când ar fi avut în el un termometru,un anemometru,un ceas şi un GPS care l-ar fi alimentat în mod constant cu informaţii pertinente pentru subconştientul lui.