V crestate ieșeau la suprafață, și parcă i se strângea pielea pe ea în timp ce-și amintea de prima sa vizită în Lumea de Jos. Încercase să traverseze marea întindere de apă, fără să știe nimic de morții care sălășluiau în adâncurile de dedesubt. O trăseseră la fund, apucând-o cu degetele lor descărnate care-i tăiau pielea, căci dorința lor de-a nimici făptura vie îi întărâta să atace. Crezuse că avea să se înece – apoi Hermes îi sărise în ajutor. Hades nu fusese deloc încântat de toată povestea asta, dar o dusese la palatul lui și-i vindecase rănile. Mai târziu, avea să ae că morții din râu erau cadavre străvechi care veniseră în Lumea de Jos fără monede pentru a-i plăti lui Charon taxa de trecere. Condamnați să trăiască o eternitate în râu, erau doar unul dintre nenumăratele moduri în care Hades își proteja granițele tărâmului de viii care voiau să intre și de morții care voiau să scape. În ciuda neliniștii Persefonei în apropierea cheiului, peisajul era minunat. Styxul se întindea kilometri întregi, curgând spre un orizont înconjurat de munți bruni. Pâlcuri de narcise albe creșteau de-a lungul țărmurilor, parcă aprinzându-se ca niște ăcări albe pe suprafața întunecată. De partea cealaltă a munților, palatul lui Hades bântuia orizontul, înălțându-se precum colțurile zimțate ale coroanei lui de obsidian. Yuri, un suet tânăr cu o coamă deasă de bucle ce-i cădeau precum o cascadă și pielea măslinie, mergea alături de ea. Purta o robă roz și sandale de piele – o ținută aată într-un puternic contrast cu munții umbroși și apa întunecată. Suetul și Persefona se împrieteniseră repede și mergeau adesea la plimbare prin Valea Asfodel, dar, în ziua aceea, Persefona o convinsese pe Yuri să se abată de la poteca pe care umblau de obicei. În clipa aceea, aruncă o privire spre însoțitoarea ei, care o prinsese de braț, și o întrebă: 

— Yuri, tu de când ești aici? Persefona presupunea că suetul fusese în Lumea de Jos o vreme, după peplumul tradițional pe care-l purta. Yuri își încruntă sprâncenele delicate deasupra ochilor cenușii. — Nu știu. De multă vreme. 

— Îți aduci aminte cum era Lumea de Jos când ai ajuns aici? Persefona avea foarte multe întrebări despre Lumea de Jos din Antichitate – acea variantă încă-și avea ghearele bine înpte în Hades, îl făcea să se simtă rușinat și nevrednic de închinarea și lauda oamenilor lui. 

— Da. Nu știu dacă o să pot uita vreodată. Râse stânjenită. 

— Nu era așa cum e acum. 

— Spune-mi mai multe! o încurajă Persefona. Deși era curioasă în legătură cu trecutul lui Hades și cu istoria Lumii de Jos, nu putea nega că o parte din ea se temea să descopere adevărul. Dacă nu-i plăcea ce-avea să descopere? 

— Lumea de Jos era… sumbră. Nu era nimic aici. Eram toți înghesuiți și lipsiți de culoare. Nu existau zile și nopți, ci doar un cenușiu monoton în care ne duceam existența. Deci suetele chiar erau umbre – umbre ale lor însele. Persefona își aduse aminte de momentul în care Hades o dusese prima oară în grădina lui din Lumea de Jos. Fusese foarte supărată pe el. El o provocase să dea viață în Lumea de Jos după o partidă de poker. Ea nici măcar nu-și dăduse seama de consecințele invitării lui la joc, neînțelegând că el îi făcuse pe plac cu intenția de-a o ademeni să semneze un contract. Provocarea care urmase devenise cu atât mai frustrantă când îi văzuse grădina – o oază splendidă și luxuriantă, plină de ori colorate și de sălcii vioaie. Apoi, el îi dezvăluise că totul era doar o iluzie. Sub farmecul pe care-l menținea se aa un tărâm al cenușii și focului.