Persefona stătea la soare. Îşi alesese locul obişnuit la The Coffee House, o masă in exterior, în faţa unei străzi pietonale aglomerate. Pe alee erau înşiruiţi copaci umbroşi şi grădini pătrate, pline de aster purpuriu şi alyssum dulce, roz cu alb. O briză uşoară purta mirosul primăverii, iar în aerul cu mireasmă de miere se simţea o blândă toropeală. Era o zi perfectă şi, deşi Persefona se dusese acolo ca să înveţe, îi era greu să se concentreze pentru că privirea i se tot abătea la un mănunchi de narcise care stăteau într-o vază subţire pe masa ei. Buchetul era sărăcăcios – doar două sau trei fire răzleţe –, iar petalele erau sfărâmicioase, maronii şi îndoite precum degetele unui cadavru. Narcisele erau florile şi simbolurile lui Hades, Zeul Morţii. Adesea, nu împodobeau mese, ci coşciuge. Prezenţa lor la The Coffee House însemna, probabil, că proprietarul era în doliu, care era singura perioadă In care muritorii se Închinau Zeului Lumii de Jos. Persefona se întreba mereu ce părere avea Hades despre toate acestea sau dacă-i păsa câtuşi de puţin. La urma urmei, era mai mult decât Regele Lumii de Jos. Fiind cel mai înstărit dintre toţi zeii, îşi câştigase titlul de „Cel Bogat” şi-şi investise banii in unele dintre cele mai populare cluburi din Noua Grecie – şi nu erau orice cluburi. Erau cuiburi de jocuri de noroc de elită. Se spunea că lui Hades ii plăceau pariurile şi că rar accepta alte mize decât sufletele oamenilor. Persefona auzise multe despre cluburi de la alţii de la Universitate, iar mama ei, care îşi exprima adesea antipatia faţă de Hades, se plânsese şi de afacerea lui. 

„Şi-a intrat în rolul de păpuşar”, o certase Demetra. „Hotărăşte el sorţile tuturor, de zici că-i una dintre Moire. Ruşine să-i fie!” Persefona nu fusese la niciunul dintre cluburile lui Hades, dar trebuia să recunoască faptul că era curioasă – în legătură cu oamenii care mergeau acolo şi cu zeul care le deţinea. Oare ce-i apuca pe oameni, de se târguiau pentru sufletele lor? Să fi fost dorinţa de înavuţire sau de dragoste? Şi ce spunea lucrul ăsta despre Hades? Că avea toate bogăţiile lumii şi căuta să-şi extindă domeniul, în loc să ajute oameni? Dar acelea erau întrebări pentru o altă dată. Persefona avea treabă. Îşi coborî privirea dinspre narcisă şi reveni Ia laptop. Era joi şi plecase de la şcoală cu o oră înainte. Îşi comandase, ca de obicei, un latte cu vanilie, şi trebuia să-şi termine lucrarea de cercetare ca să se poată concentra la stagiul ei de practică de la New Athens News, principala sursă de ştiri din Noua Atenă. Începea a doua zi şi, dacă totul mergea bine, urma să aibă o slujbă după ce-şi încheia studiile, peste şase luni. Era dornică să arate ce poate. Stagiul ei de practică avea loc la etajul şaizeci al Acropolei, o clădire emblematică din Noua Atenă, pentru că era cea mai înaltă clădire din oraş, având 101 etaje. Unul dintre primele lucruri pe care Persefona le făcuse când se mutase acolo fusese faptul că luase liftul până la observatorul de la ultimul etaj, de unde putea vedea oraşul în întregime, iar acesta fusese întocmai cum şi-l imaginase ea – frumos, vast, încântător. Patru ani mai târziu, îi era greu să creadă că mergea acolo aproape în fiecare zi la muncă. Telefonul Persefonei vibră pe masă, atrăgându-i atenţia. Găsi un mesaj de la cea mai bună prietenă a ei, Lexa Sideris. Lexa fusese prima ei prietenă când se mutase în Noua Atenă. Se întorsese cu faţa spre Persefona la un curs şi o întrebase dacă vrea să-i fie parteneră de laborator. De-atunci, erau nedespărţite. Persefona era atrasă de tupeul Lexei – avea tatuaje, părul negru ca abanosul şi o iubea pe Zeiţa Vrăjitoriei, Hecate. Unde eşti? Persefona răspunse: La The Coffee House. De ce? Trebuie să sărbătorim neapărat! Persefona zâmbi. De când îi spusese Lexei că obţinuse stagiul de practică, în urmă cu două săptămâni, se tot ţinuse de capul ei să iasă la un pahar de ceva. Persefona reuşise să amâne ieşirea, dar rămânea fără pretexte, iar Lexa era conştientă de asta. Sărbătoresc, i-a scris Persefona. Cu un latte cu vanilie. Nu cu cafea. Cu alcool. Cu shoturi. Tu + eu. Diseară. Înainte ca Persefona să apuce să răspundă, de ea se apropie o chelneriţă care ţinea o tavă şi latteul ei aburind. Persefona venea destul de des aici ca să ştie că fata era la fel de nouă ca narcisa. Avea părul împletit în două cozi şi ochii negri, cu gene groase. Fata zâmbi şi întrebă: