Am început să citesc prima dată despre Lusitania dintr-un capriciu, urmându-mi strategia de a citi cu lăcomie și la întâmplare în pauzele în care nu scriam la câte o carte. Ceea ce am aflat m-a fermecat și îngrozit, deopotrivă. Aveam impresia că știam tot ce era de știut despre incident, dar, așa cum se întâmplă adeseori când fac o cercetare în profunzime asupra unui subiect, am înțeles repede cât de mult mă înșelam. Înainte de toate, am descoperit că, îngropat printre detaliile nebuloase ale acestei afaceri în mod deliberat ambigue, în anumite privințe, se afla un lucru simplu și satisfăcător: o poveste foarte bună. Mă grăbesc să adaug, ca întotdeauna, că aceasta nu este o lucrare de ficțiune. Tot ce se află între ghilimele provine din niște memorii, din scrisori, telegrame sau alte documente istorice. Scopul meu a fost să încerc să prezint numeroasele momente de suspans din viața reală și, da, de romantism, care au marcat episodul Lusitania, într-un mod care să le permită cititorilor să-l trăiască așa cum l-au trăit oamenii care au trecut prin el la vremea respectivă (deși cititorii care se sperie ușor poate vor dori să sară peste detaliile unei anumite autopsii, care apare târziu în povestire). Prin urmare, vă ofer acum saga Lusitaniei și prezentarea multitudinii de forțe, mari și chinuitor de mici, care s-au intersectat într-o zi încântătoare din mai 1915, provocând o tragedie de proporții colosale, ale cărei caracter și înțeles au rămas întunecate mult timp, în ceața istoriei.