Cioara a aterizat pe burta lui dezgolită şi i-a împuns pielea cu
ghearele ei ascuţite. Primele dăţi când s-a întâmplat, greutatea
păsării pe trupul său l-a trezit. A izbutit să o sperie şi să o facă
să se lase păgubaşă. Dar de data asta cioara nu s-a mai speriat
aşa de repede, ci a stat acolo, hotărâtă, umblând în sus şi în jos
pe el, din ce în ce mai nerăbdătoare şi mai înfometată. Nu peste
mult timp avea să înceapă să-l ciugulească, bucăţică după
bucăţică. A ţipat cât l-au ţinut plămânii şi pasărea a renunţat,
în sfârşit, cârâind în vreme ce zbura de acolo.
La început crezuse că toată chestia asta era un coşmar şi că
nu trebuie decât să se trezească, şi totul avea să fie în ordine.
Dar, după ce a deschis pleoapele, n-a văzut decât întuneric. Era
legat la ochi.
Lumina şi adierea caldă arătau că se află afară, şi simţea că e
întins dezbrăcat pe ceva tare şi rece, răşchirat ca unul dintre
desenele de anatomie ale lui da Vinci. În afară de asta, nu ştia
nimic. Tot restul era doar o serie de întrebări care i se
îngrămădeau în minte. Cine l-a aşezat acolo? Şi de ce?
A încercat din nou să-şi smulgă membrele din legături, dar
cu cât încerca mai mult, cu atât ţepii curelelor îi intrau mai
adânc în încheieturile mâinilor şi în glezne. Durerea îşi croia
drum prin el ca un ton în falset pătrunzător şi îi amintea de
durerea ucigătoare pe care o simţise la nouă ani, în timpul unei
operaţii dentare, după ce nu reuşise să-l convingă pe dentist că
novocaina nu-şi face efectul.
Dar, de fapt, acea durere n-a fost nimic în comparaţie cu cea
de acum, care venea de obicei o dată pe zi şi adesea dura câteva
ore, străpungându-l ca o flacără de sudură în vreme ce trecea
lent peste trupul lui gol. Uneori înceta brusc şi revenea apoi la

fel de brusc. Alteori nu venea deloc. Petrecuse ore în şir
încercând să-şi dea seama ce anume provoca durerea, dacă era
acolo cineva care îl tortura, dar până la urmă n-a mai încercat
să priceapă şi şi-a folosit toată energia pentru a se pregăti să
suporte chinul.
S-a gândit că ar putea trece cineva pe acolo şi a strigat după
ajutor cât a putut de tare. A fost şocat auzind cât de slabă îi era
vocea şi a mai încercat o dată, străduindu-se să strige mai tare.
Dar, pe când se stingea ecoul, şi-a auzit notele stridente de
disperare care se încăpăţânau să se arate. S-a dat bătut. Nimeni
nu auzea. Nimeni, în afară de cioară.
A revăzut în minte înşiruirea evenimentelor, cu toate că nici
nu mai ştia de câte ori o făcuse deja. Poate că îi scăpase un mic
detaliu care i-ar fi putut da nişte răspunsuri.