Sarcina de azi devenise un fapt obişnuit pentru femeia care acum îşi spunea Chris Taylor. Se trezise mult mai devreme decât i-ar fi plăcut, apoi demontase şi pusese în ordine dispozitivele de siguranţă pe care le folosea de obicei în timpul nopţii. Era o mare bătaie de cap să le aranjezi seara, pentru ca la prima oră a dimineţii să le strângi iar, dar nu merita să-şi rişte viaţa pentru un moment de delăsare. După această corvoadă zilnică, Chris se urcase în sedanul ei banal — vechi de ani buni, dar fără vreo avarie majoră care l-ar fi făcut să iasă în evidenţă — şi şofase ore în şir. Traversase trei graniţe principale şi nenumărate linii minore de pe hartă şi, chiar şi după ce ajunsese îndeajuns de departe, evitase să intre în oraşele întâlnite în cale. 

Asta era prea mic, ăla avea doar două căi de acces, celălalt părea să aibă atât de puţini vizitatori încât i-ar fi fost imposibil să nu iasă în evidenţă, în pofida tuturor elementelor banale din care-şi alcătuise camuflajul. Memoră câteva locuri în care ar fi putut dori să se întoarcă — un magazin cu materiale de sudură, unul cu articole militare şi o piaţă de legume şi fructe. Se apropia sezonul piersicilor şi trebuia să-şi facă provizii. în sfârşit, după-amiaza târziu, ajunse într-un loc aglomerat în care nu mai fusese niciodată. Chiar şi biblioteca publică era plină de oameni.

îi plăcea să intre în biblioteci când era posibil, era mai greu să i se ia urma. Parcă maşina pe latura vestică a clădirii, dincolo de aria de acoperire a singurei camere de supraveghere instalate deasupra intrării. înăuntru, toate computerele erau ocupate şi în jur mişunau destui care aşteptau să se elibereze vreunul, aşa că-şi ocupă timpul căutând ceva adecvat în secţia de biografii. Constată că deja citise tot ce ar fi putut să-i fie util. Apoi găsi ultima carte a autorului ei preferat de romane de spionaj, un fost membru al Navy SEAL, şi mai luă şi câteva titluri de pe raft. în timp ce-şi căuta un fotoliu comod în care să aştepte, avu un sentiment de vinovăţie. Să furi dintr-o bibliotecă i se părea de-a dreptul ruşinos. 

Dar avea suficiente motive să nu-şi facă o legitimaţie de bibliotecă şi exista o oarecare probabilitate să găsească în acele cărţi lucruri care să-i ofere mai multă siguranţă. Iar siguranţa era întotdeauna mai importantă decât vinovăţia. îşi dădea seama că gestul ei era 99% inutil — era improbabil să găsească ceva de utilitate concretă într-o operă de ficţiune —, dar parcursese deja cu mult timp în urmă literatura ştiinţifică disponibilă. în absenţa unor surse de încredere, se mulţumea cu cele mai obscure. Se panica mai mult ca de obicei când nu avea nimic de studiat. Şi chiar găsise o informaţie ce părea utilă în ultima ei captură. începuse deja s-o includă în rutina ei.