Am avut experiente care m-au adus in pragul mortii mai mult decat trebuia; nu e ceva cu care sa te poti obisnui vreodata. Parea ciudat de inevitabil ca trebuie sa mai dau ochii cu moartea inca o data. Ca si cum as fi fost insemnata pentru dezastru. Am scapat de fiecare data, dar tot venea dupa mine. Totusi, de data asta era asa de diferit decat de celelalte ori. Puteai sa fugi de cineva de care ti-era frica, puteai sa te lupti cu cineva pe care urai. Toate reactiile mele erau indreptate spre acest gen de ucigasi – monstrii, dusmani. Cand il iubeai pe cel care te omora, nu-ti mai ramanea nimic de facut. Cum poti sa fugi, cum poti sa te lupti, cand asta presupunea sa-l ranesti pe cel pe care il iubesti? Daca viata era singurul lucru pe care puteai sa-l dai pentru cel pe care il iubeai, cum poti sa nu ti-o dai? Era oare acela cineva pe care chiar il iubeai ?