Trei soldați se aflau într-un buncar inconjurat de ziduri din beton, groase de un metru, flecărind despre întâmplările de acasă. Conversația s-a rărit şi apoi a încetat. Pereţii de ciment s-au zguduit, iar fundația a tremurat ca un jeleu. La zece mii de metri deasupra lor, într-un avion B-36, membrii echipajului au început să tuşească şi să scuipe horcaind, pe måăsură ce un val de căldură şi de fum a invadat cabina, in timp ce zeci de lumini şi semnale de alarmă sclipeau orbitor. În acest timp, la 130 de kilometri spre est, echipajul unei nave de pescuit japoneze, nu atât de norocosul trauler Dragonul norocos numărul 5 (Daigo Fukuryu Maru), stătea pe punte, privind cu groază şi uimire spre orizont. Era 1 martie 1954 şi cu toții se aflau într-o zonă îndepărtată din Oceanul Pacific, martori ai celei mai mari explozii din istoria omenirii: detonarea unei bombe cu fuziune termonucleară, poreclită,,Shrimp" - Piticul şi având numele de cod Castle Bravo. Dar ceva a mers teribil de prost. Militarii aflați într-un buncăr de pe Atolul Bikini, aproape de centrul exploziei, asistaseră şi înainte la detonări nucleare şi se aşteptau ca unda de şoc să ajungă până la ei în aproximativ 45 de secunde după explozie. Dar pământul s-a cutremurat, ceea ce nu trebuia să se întâmple. Echipajul avionului B-36, care executa o misiune ştiințifică de colectare a unor mostre din norul radioactiv efectuare a unor măsurători radiologice, trebuia să se gasească la o altitudine sigură și totuşi avionul lor a fost pårjolit de şocul termic. Toți aceşti oameni au fost norocoși în comparație cu membrii echipajului de pe Daigo Fukuryü Maru. Doua ore dupá explozie, un nor radioactiv s-a abătut asupra vasului și pescarii au stat sub o ploaie de deşeuri radioactive timp de mai multe ore. Aproape imediat echipajul a prezentat simptome de iradiere acută - sângeråri gingivale, greață, arsuri - şi unul dintre pescari a murit după câteva zile într-un spital din Tokуo. Inainte de explozie, U.S. Navy escortase mai multe vase de pescuit în afara zonei de pericol. Dar Daigo Fukuryu Maru se găsea deja în afara zonei pe care Marina Militară americană o considera periculoasă. Cel mai neplăcut dintre toate a fost faptul că, după câteva ore, norul radioactiv a trecut peste atolurile locuite Rongelap şi Utirik, iradiind populația îndigenă. Acei oameni nu şi-au mai revenit niciodată. Au fost evacuați după câteva zile, suferind simptome de iradiare acută, și au fost mutați temporar pe o altă insulă. S-au întors pe atol peste trei ani, dar au fost evacuați din nou după ce rata îmbolnăvirilor de cancer a crescut vertiginos. Copiii au avut parte de ce putea fi mai rău. Ei încă mai aşteaptă să se întoarcă acasă.