Titlu Cum să lucrezi pentru un idiot

Autor John Hoover
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Comunicare
Descarca PDF
descarca-john-hoover-cum-sa-lucrezi-pentru-un-idiot-pdf

Ajuns în această etapă a vieţii mele, sunt recunoscător că şeful meu nu-i un idiot. Amy Friedman, CEO şi fondatoare a organizaţiei Partners in Human Resources lntemational, în cadrul căreia eu conduc cursurile practice pentru cadrele de conducere, este o conducătoare foarte grijulie şi empatică, cunoscută pentru răbdarea şi afecţiunea de care dă dovadă în relaţiile cu oamenii. Şi ceilalţi doi şefi pe care i-am avut la Partners Intemational din 2006 şi până în prezent, Paul Gorrell şi Trish Kyle, sunt profesionişti talentaţi, plini de resurse şi devotaţi meseriei lor. De aceea, jumătate din dedicaţia aceasta se îndreaptă către toţi Şefii Buni din lume, ca Amy, Trish şi Paul, care sunt destul de modernişti ca să înţeleagă că un ingredient esenţial al succesului este capacitatea de a proceda astfel încât primul hohot de râs al zilei să fie pe seama lor. Cealaltă jumătate a dedicaţiei o trimit către cei care suferă sub jugul muncii pentru unul dintre celelalte tipuri de şefi. Nu disperaţi! Această a doua ediţie a cărţii mele n-ar fi văzut lumina tiparului dacă n-ar fi existat încrederea şi calităţile de lider demonstrate de editorul meu, Ron Fry, care a avut intuiţia de a o susţine printr-o campanie creativă de relaţii publice şi marketing. Laurie Kelly-Pye şi Michael Pye de la Career Press s-au aflat de asemenea în avangarda succesului cărţii încă de l.i prima ei ediţie, în 2003. Kirsten Dalley a redactat sclipitor a doua ediţie, oferindu-i mamei mele, Ruth Schultz Hoover, autoare talentată şi super-redactoarea primei ediţii, posibilitatea de a se mulţumi să fluture apreciativ din mână când volumul a plecat spre tipar. Multe mulţumiri şoimilor mei juridici, Mark Merriman şi Andy Tavel, de la Frankfurt Kurnit Klein şi Selz PC din New York. Ar putea urma zeci de mulţumiri, dacă spaţiul ar permite. De exemplu, îi mulţumesc din inimă prietenei mele celei mai dragi, Paula Hammond, întotdeauna dispusă să acorde sfaturi utile acestui idiot în recuperare. Sora mea, Ann Bourke, este o aliată preţioasă în misiunea mea de a-i salva pe oameni de idioţii lor interiori, începând cu mine. Sunt de asemenea recunoscător pentru experienţa dobândită alături de colegi talentaţi din domeniul instruirii cadrelor de conducere din Fielding Graduate University, City University of New York şi American Management Association. Mai mult ca orice, îi mulţumesc Dumnezeului iubitor care uitase cât de imbecil fusesem uneori în afacerile personale şi profesionale. Sunt binecuvântat!