Soția mea spune că s-a îndrăgostit de mine pentru că știam temperatura soarelui. M-am întâlnit cu ea într-o cafenea, în timp ce mă pregăteam să le predau studenților mei bazele termodinamicii. „Cum am putea să știm așa ceva?“, m-a întrebat ea. Ideea că aș putea atribui o cifră — 5 778 kelvini, ca să fim mai exacți — unui lucru atât de îndepărtat, de inabordabil și de violent, incomensurabil de incendiar — părea un truc de magician. E tipul de răspuns pe care orice părinte ar fi încântat să-l ofere întrebărilor pe care obișnuiesc să le pună copiii. Dar noi recunoaștem că „Nu știm“ sau vorbim în termeni vagi. „Soarele e fierbinte. Foarte fierbinte.“ Și totuși e vorba de corpul ceresc strălucitor care ne luminează zilele, sursa vieții așa cum o cunoaștem noi. În copilărie, mi se părea uluitor faptul că adulții știau atât de puține despre ceva atât de mare.

Bunicul meu a fost proprietarul unei flote de camioane dintr-un mic sat transilvan, dar, la momentul la care am apărut eu, din afacerea lui mai rămăsese doar atelierul mecanic, o baracă imensă de lemn în care îmi petreceam toate zilele vacanței. Îmi plăcea enorm atelierul, care a fost, într-un fel, primul meu laborator, locul în care puteam să demontez un obiect în siguranță, până la piulițe și șuruburi, să-i studiez angrenajele și să văd exact cum operează. A înțelege ce anume face ceva să funcționeze — asta era fascinația mea. Continuă să fie și acum. Provin dintr-o familie de meseriași. După ce comunismul i-a răpit flota de camioane, bunicul meu repara aparate electrocasnice pentru întreg cartierul, examinând cu încredere răbdătoare măruntaiele unui fier de călcat sau ale unui radio. Tatăl meu, șofer de camion pentru afacerea familiei la doar 10 ani, putea să se strecoare sub o mașină suferindă, să cotrobăie câteva minute și să iasă afară cu degetele înnegrite și cu o expresie încântată, cu problema rezolvată. Și-a petrecut viața conducând întotdeauna ceva — o școală, un muzeu, o companie — și abordând fiecare slujbă cu o mentalitate de meseriaș care își suflecă mânecile și face obiectul să funcționeze, indiferent de circumstanțe.