Domnul profesor Gabriel Emerson era aşezat în pat, dezbrăcat,
şi citea La Nazione, principalul ziar din Florenţa. Se trezise
devreme, în apartamentul de la ultimul etaj al hotelului în stil
florentin Gallery Hotel Art, şi comandase micul dejun în cameră, dar
nu rezistase tentaţiei de a se întoarce în pat spre a o privi pe tânăra
femeie cum doarme. Dormea pe o parte, cu faţa la el, cu un diamant
sclipindu-i la ureche, respirând uşurel. Era îmbujorată în obraji din
cauza căldurii din cameră, deoarece patul lor era scăldat în lumina
soarelui care pătrundea prin ferestrele cât peretele.
2
Aşternuturile erau minunat de şifonate şi miroseau a sex şi lemn
de santal. Cu o scânteie în ochii lui albaştri, măsură agale din priviri
trupul ei dezvelit şi părul ei lung şi negru. Când îşi întoarse iar
atenţia asupra ziarului, ea se foi un pic şi gemu. îngrijorat, el aruncă
ziarul la o parte.
Ea îşi trase genunchii la piept, făcându-se ghem. De pe buzele ei
se auziră murmure înfundate şi Gabriel se dădu mai aproape ca să
înţeleagă ce spunea. Dar nu reuşi.
Deodată, ea se încordă şi scoase un ţipăt sfâşietor. Dădu din
mâini, luptându-se cu cearşaful în care era înfăşurată.
– Julianne?
O atinse blând pe umăr, dar ea se feri de el.
Ea începu să-i murmure numele, neîncetat, pe un ton din ce în ce
mai agitat.
– Julia, sunt aici, spuse el cu vocea mai pronunţată.
Chiar când întinse din nou mâna spre ea, Julia se ridică brusc în
capul oaselor, părând că se sufocă.
– Eşti bine?
Gabriel se trase mai aproape de ea, rezistând tentaţiei de-a o
atinge. Respira poticnit şi, simţindu-i privirea atentă aţintită asupra
ei, îşi duse o mână tremurândă la ochi.