Autor Tessa Bailey
Categorie Ficțiune
Subcategorie Cărți de dragoste
Descarca PDF

Inimaginabilul s-a întâmplat. Cea mai lungă relație a ei de până acum… s-a încheiat într-o clipită. Trei săptămâni din viața ei, irosite. Piper Bellinger se uita la rochia ei de cocktail Valentino, roșie ca rujul intens, cu un umăr gol și încerca să-i găsească defecte, dar nu reușea. Picioarele ei bronzate exact cât trebuie luceau atât de tare, încât ar fi putut verifica în luciul lor dacă i-a rămas ceva între dinți. Nimic nu părea nelalocul lui nici în partea de sus. Își pusese banda de susținere a bustului luată din culise, de la o defilare de modă din Milano, la Săptămâna Modei, deci chiar Sfânta Treime a benzilor pentru bust, iar micuții ăia stăteau exact cum trebuie. Suficient de mari să atragă privirea unui bărbat, suficient de mici să pară atletici în fiecare a patra postare pe Instagram.
Versatilitatea menține interesul oamenilor. Mulțumită acum că nimic din înfățișare nu era nelalocul lui, Piper privea în sus de-a lungul cracului cu pense al costumului Tom Ford clasic, pe care îl purta Adrian, fără să-și poată stăpâni un suspin când a ajuns la reverele ascuțite și la butonii cu monogramă. Felul în care iubitul ei se tot uita la ceasul Chopard și scruta mulțimea peste capul ei nu făcea decât să-i sporească imaginea de playboy plictisit. Nu fusese tocmai fața asta de inabordabil rece ceea ce o atrăsese la el?
Doamne, prima noapte în care s-au întâlnit părea c-a fost acum o sută de ani. Își făcuse vreo două tratamente faciale de atunci, nu? Și, oricum, ce mai însemna timpul? Piper își amintea de parcă fusese ieri cum se cunoscuseră. Adrian o ferise să calce în vomă la petrecerea aniversară a lui Rumer Willis. Când se uitase la bărbia lui cu trăsături ferme și la brațele lui, se simțise purtată înapoi în timp, în vremurile de aur ale Hollywoodului. O epocă a smochingurilor și a femeilor care păşeau ușor, de parcă pluteau, în rochiile lor lungi, cu pene. Acesta era începutul propriei sale povești de dragoste clasice. Iar acum intra genericul de final.
— Nu pot să cred că dai așa cu piciorul la tot, a șoptit Piper, lipindu-și paharul de șampanie între sâni. Poate, dacă îi atrăgea atenția acolo, se răzgândea? — Am trecut prin atâtea împreună. — Da, printr-o mulțime, nu-i așa? Adrian îi făcea cu mâna cuiva de la etajul superior, iar gestul lui lăsa să se înțeleagă că li se va alătura curând. Veniseră împreună la petrecerea cu tematică alb, negru și roșu. O mică soirée cu strângere de fonduri pentru un film indie, numit Stilul de viață al celor oprimați și faimoși. Scenaristul-regizor era un prieten de-ai lui Adrian, ceea ce însemna că majoritatea elitei din Los Angeles strânse aici era formată din cunoștințele lui. Prietenele ei nici măcar nu erau acolo ca s-o consoleze sau s-o ajute să iasă cu grație din scenă. Adrian își concentra atenția pe ea din nou, nerăbdător
TOP 10 Cărți