Ultimele lucrări dramatice ale poetului aduc un progres de adâncime neaşteptat. Pe lângă maturitatea tehnică, apare facultatea creaţiei de oameni. Desigur că Despot-Vodă se nutreşte din teatrul lui Victor Hugo, cu toate acestea drama lui Alecsandri e originală şi, dacă e vorba de vreo înrâurire, ea e din parte, mai degrabă, a piesei lui Hasdeu Răzvan şi Vidra, pe care Alecsandri o numea, în deriziune, „dramul”, deşi aceea deschidea seria dramelor istorice române. Marele patos, beţia lirică şi retorică din teatrul lui Hugo n-au trecut la Alecsandri, înlocuite prin dizertaţii poetice de ton minor, cu prea multă frunză de cuvinte şi prea puţine mari imagini. În schimb viziunea lumii e mai pozitivă. Se conturează de la început conflictul fundamental şi tradiţional din teatrul istoric românesc, care este nu între indivizi, ci între ambiţia voievodului, pe de o parte, şi rezistenţa obiceiurilor şi a corpurilor constituite, pe de alta