Şi tu crezi că este o idee bună, îi spuse Beryl, Lady Dunwell, surorii ei.
Expresia ei nu reuşea să transmită dacă cuvintele sale erau o întrebare sau un comentariu, ceea ce era, ca întotdeauna, lucrul cel mai enervant. În plus, din moment ce chipul surorii ei era imaginea în oglindă a propriului ei chip, niciuna nu ar fi trebuit să aibă dubii cu privire la ce gândea cealaltă geamănă.
— Nu, adevărul este că nu o consider o idee bună. Să porţi pelerină adecvată vremii este o idee bună. Să insişti asupra referinţelor înainte să angajezi un servitor nou este o idee bună. Să inviţi un număr egal de doamne şi domni la o cină este o idee bună. Asta – Camille, Lady Lydingham, se aplecă uşor înainte şi întâlni privirea surorii ei cu o fermitate care îi alungă acesteia orice îndoială – este o idee genială.
— Presupun că genialitatea ei este influenţată de faptul dacă merge ceva greşit sau nu.
Beryl o privi pe sora ei peste marginea ceştii de ceai.
În ultimele luni, gemenele făcuseră un obicei din a se întâlni o dată la două săptămâni la Ceainăria Doamnelor de la Fenwick şi Fiii, librari. Devenise un loc potrivit pentru întâlnirile doamnelor din societate. Chiar şi acum, de-abia puteai găsi o masă liberă. Camille nu ştia exact de ce devenise atât de popular acest loc; salonul nu era deloc diferit de celelalte încăperi ale librăriei, mobilate cu rafturi ghiftuite cu cărţi într-o ordine ce părea aleatorie. Ceaiul şi prăjiturile erau excelente, dar în înalta societate excelent nu se potrivea întotdeauna cu a fi la modă. Totuşi, surorile erau cât se poate de mondene; iar dacă acesta era locul unde trebuia să fii, atunci aici aveau să fie.
— Şi mi se pare că multe lucruri ar putea merge prost, continuă Beryl. Teribil, teribil de prost.
— Prostii! Camille ignoră avertismentul surorii ei. M-am gândit foarte mult la asta, şi este, practic, planul perfect.
— Acel „practic” ar trebui să-ţi dea de gândit, spuse oarecum precaută Beryl.