Colivia Eve Chase descarca gratis PDF.

Ninge în continuare, fulgii pufoși se învârt în lumina aurie a ferestrei trenului, iar apoi dispar, absorbiți de întuneric. Dar expresul Londra–Penzance de la ora 14.04 continuă să se îndrepte spre vest, ducând-o pe Lauren tot mai aproape de Rock Point, casa din care a fugit într-o zi de vară, cu douăzeci de ani în urmă. Privirea i se îndreaptă din nou spre butonul pentru oprire de urgență al vagonului. Ridicol. Sunt doar trei nopți. Și are o promisiune de ținut. Cu un scârțâit metalic, trenul zvâcnește. Lauren se prinde de spătarul unui scaun cu mâinile ei mici, puternice, ale căror unghii sunt tăiate scurt ca să nu se vadă că și le roade, și date cu ojă roz, care, speră ea, n-o să se cojească. De când, în urmă cu o oră, și-a cedat scaunul unei mame cu un copil mic, a rămas blocată pe culoarul aglomerat, înțepenită între umeri plini de mătreață și sacoșe de cumpărături pe care sunt imprimate sloganurile unor magazine universale de la care ea nu și-ar putea permite să cumpere. De picioare i se sprijină geanta de sport, niciodată folosită conform menirii ei inițiale, în care și-a împachetat totul în grabă, foarte posibil fără încărcătorul de telefon și fără suficiente perechi de chiloți. Și e aproape sigur că nu și-a luat hainele potrivite pentru o reuniune cu Kat și cu Flora, surorile vitrege pe care le vede rar. E-mailul tatălui ei i-a aterizat în inbox de Ziua Cadourilor 1 , tăindu-i respirația. A trebuit să-l citească de trei ori, așezată pe podeaua bucătăriei ei din Whitechapel, din care lipseau acum colegii de apartament, plecați pe durata sărbătorilor. Sperând că invitația era un soi de greșeală jenantă, n-a răspuns. Dar taică-său i-a lăsat mesaje vocale. Apoi a scris: Charlie Finch n-o să accepte un refuz!!! Trebuie să vii, Laurie! Am un anunț important de făcut. P.S. Kat și Flora cred că reuniunea asta e o idee MINUNATĂ.

De atunci, Lauren s-a străduit din greu să nu se gândească la ultima dată când au fost cu toții împreună la Rock Point: vara palpitantă și îngrozitoare a eclipsei totale de soare din 1999. Dar ori de câte ori tresare sau clipește, iată: Fete cu colivie, tabloul pentru care au pozat în acel august, în atelierul din Cornwall al tatălui lor artist. A visat tabloul cu o noapte în urmă, răsturnându-se și întorcându-se, în timp ce la Londra ningea. Și încă îl poate vedea acum, ca pe o hologramă proiectată pe peretele vagonului. Fixate în consistența cărnoasă a uleiurilor tatălui lor: sinele ei mai tânăr – o mâzgălitură repezită și timidă – și surorile ei vitrege mai mari, Kat și Flora, cu privirile neînfricate și ostentația lor de fete bogate. Toate trei, radiind de la mare și soare – libertatea debordantă a stâncilor și a golfurilor, acele zile prețioase de dinaintea eclipsei –, înghesuite pe o canapea albă, lângă cupola neagră a unei mari colivii goale. Criticii sunt de acord că asta e capodopera lui Charlie Finch, dar, în realitate, e un spațiu în care sunt imortalizate ele trei. Așa cum erau. Apoi, cu mult timp în urmă, fetele din acel tablou au ieșit din rama lui aurită și au pășit în vieți separate

– Scuză-mă!

Lauren tresare, iar tabloul dispare ca un balon de săpun. Așezat pe locul de lângă fereastră, bărbatul o studiază cu ochii lui de un albastru-închis. Are o față dintr-acelea cioplite dur, colțuroase, care nu se dezvăluie imediat. Ceva la el îi pare cunoscut lui Lauren. Nare idee ce anume.

– Stai în picioare de secole! exclamă el cu un accent inconfundabil de Cornwall, pentru eventualitatea în care Lauren ar fi avut nevoie să i se amintească încotro se îndrepta.

Șezi, te rog… pe locul meu. Ridicându-se cât e de înalt, își varsă din cafea pe blugi. Femeia care stă lângă el își strânge, iritată, geanta pe genunchi. – Sunt bine. Îți mulțumesc, totuși, spune Lauren după o clipă, tulburată în mod prostesc. A petrecut prea mult timp singură de Crăciun și și-a pierdut toate abilitățile sociale. Mâhnirea a despicat-o în două, ca pe scoici. Bărbatul dă din cap în semn că a înțeles și se așază din nou pe scaun. Dar privirea îi zăbovește asupra lui Lauren, ca o strângere de mână care durează prea mult. Simțindu-se expusă, ea se uită cu atenție pe fereastră, iar mintea i se întoarce, odată cu cloncănitul roților, către călătoriile cu trenul, din vremea copilăriei – aceeași linie, aceeași destinație, aceeași cale de migrație – pentru care era rezervată cândva luna august. Pe atunci, privirea ei alerga peste verdele luxuriant, încețoșat de insecte, de căldură și de speranță.

Acum: pete de lumină din case de țară și sate îndepărtate. Peste toate astea se suprapune chipul ei de orășeancă palidă precum iarna: ochii adânciți în orbite, întunecați ca niște puțuri de mină; o cută întunecată, ca o umbră de regret, sub bretonul tăiat drept. Se leagănă, se răsucește, scotocește în geantă după telefon – ar fi bine să-i anunțe pe ceilalți că aproape a ajuns; o, nu, i s-a descărcat bateria – când un pasager deschide ochiul de sus al unei ferestre din apropiere. Lauren nu e pregătită pentru aerul rece, sărat, pentru felul în care acesta pătrunde în vagon, îndepărtând duhoarea de fast-food și aducând înăuntru mirosul de mare, care face ca ei să-i stea inima-n loc. Odată cu acel miros, lui Lauren îi vin în minte fragmente din ultima lor vară la Rock Point: ulei de in; râsul surorilor ei; ochiul ars al soarelui în eclipsă. Frica și dorul. Chiar dacă mintea ei a blocat amintirile, înlăuntrul lui, trupul își amintește. Iar Lauren îl vede, în reflexia ferestrei, pe bărbatul care și-a oferit locul și care acum o privește fix, intens, cu mâna peste gură, de parcă și-ar aminti și el. Localnic sau nu, n-are cum s-o recunoască, își spune Lauren, căreia panica îi dă înțepături în ceafă. A trecut foarte mult timp și, pe deasupra, la vremea acea erau prea tinere ca să li se poată dezvălui identitatea în ziare. Cu o fulgerare sfidătoare în ochi, ea îi înfruntă privirea străinului, iar apoi se întoarce, adunându-și puterile pentru iminenta reîntâlnire. Cu un șuierat de diesel, trenul ia viteză, sincronizându-se cu ritmul accelerat al inimii lui Lauren, și se repede spre marginea îndepărtată a hărții.