El nu e acolo. Elisabeta privește atentă, cu un singur ochi, prin deschizătura cortinei. Catifeaua ei uzată miroase a mucegai. Duhnește a naftalină și a fard, a spectacole vechi, repetate îndelung, a chicoteli înfundate și a emoții dinaintea premierei. În fața scenei, spectatorii încep să-și ocupe locurile. Unii se așază într-o liniște respectuoasă, alții privesc în jur, afectând o nonșalanță sfidătoare față de faptul că se află într-un castel. Sala Waterloo a cam fost lăsată în paragină, splendida ei poleială fiind acum lipsită de strălucire, iar pereții despuiați de portretele personalităților ilustre, dar încă mai păstrează destul din măreția ei de odinioară. Covoarele au fost înfășurate și puse la păstrare încă de la începutul războiului, astfel că sala imensă se umple de ecoul scaunelor scrâșnind pe podea, de rumoarea conversațiilor discrete și de glasuri drese. Dar primul rând e încă gol. — A venit? șoptește Margareta, aplecată peste umărul ei. — Nu încă. Elisabeta se îndepărtează de cortină, simțind dezamăgirea ca pe un bolovan în stomacul ei deja întors pe dos de speranțe și de trac. E la a cincea reprezentație cu Aladin și, cu toate că își știe toate replicile, când se trage cortina încă i se mai pune un nod în gât la gândul cumplit că ar putea da greș. — Ia să văd și eu! Cu un ghiont, Margareta își dă sora la o parte și-i ia locul lângă cortină, de parcă l-ar putea conjura pe prințul Philip al Greciei doar prin puterea voinței. Uneori, voința Margaretei e atât de puternică, încât Elisabeta e gata să creadă că ar putea reuși, însă umerii căzuți ai surorii ei stau mărturie că, de data asta, a dat greș. Lasă cortina din mână și se întoarce pe scenă, dând cu picioarele în poalele rochiei de satin. — Papa a spus că Philip va veni, spune îmbufnată. — De Crăciun, îi reamintește Elisabeta, încercând să-și ascundă tristețea din glas. N-a promis că va veni la pantomima noastră. Probabil că a intervenit ceva. Margareta o privește lung. — Ce poate fi mai important decât să fii alături de rege și regină, ca să le vezi pe cele două fiice ale lor jucând într-un spectacol? — Philip e prinț. Nu se va lăsa impresionat de două prințese. Aceasta e temerea tainică a Elisabetei. Până atunci, a fost specială toată viața ei, și tocmai acum, când este mai important, e posibil să nu fie – cel puțin, nu pentru Philip. Au trecut doi ani de când Philip al Greciei luase ceaiul în compania regelui și a reginei. Elisabeta și Margareta ședeau fascinate, iar el le distra vorbind despre experiențele lui pe mare, din timpul războiului, minimalizându-și în mod intenționat rolul și insistând asupra aspectelor lui amuzante. Pentru Elisabeta, care până atunci își amintea de Philip ca de un cadet arogant care prea făcea pe grozavul, întâlnirea aceea a fost o revelație. Băiatul acela arogant se transformase într-un tânăr plin de calitățile unui prinț: curajos, spiritual, fermecător. Și chipeș. De atunci, amintirea ochilor lui albaștri, sfredelitori îi stârnește un vag, dar persistent fior. La puțin timp după aceea, au fost invitați la o petrecere la familia Coppin, unde Philip locuia la verișoara lui, Marina, ducesa de Kent. El a invitat-o pe Elisabeta la dans, fie din politețe, fie din datorie. Măcar atâta lucru știa și ea. Avea doar cincisprezece ani atunci și limba legată și era foarte conștientă că mâna lui era pe talia ei și că palmele le erau lipite. Acum are șaptesprezece ani. Și abia așteaptă ca Philip să vadă că ea a crescut. — Nu se poate să nu vrea să vină să ne vadă, spune Margareta încăpățânată. Ea așteaptă de mult timp să-l impresioneze cu talentele ei actoricești. — Mai ales pe tine, adaugă ea, punând-o, surprinzător, pe Elisabeta pe primul loc. Îți scrie numai ție. — Da, din când în când.

Inaintea Coroanei Flora Harding descarca gratis PDF.