Intr-adevăr, pasărea intrase în colivie. Acum , tare aş fi vrut să se treacă la ştergerea gratiilor. Be birou, telefonxil începu să sune. Niciodată nu m i-au plăcut soneriile telefoanelor. Ori sunt stridente şi prelungi, ?ca sirena unei maşini de pom pieri, ori surde şi sacadate, ca un avertizor de ceaţă. Oricum ax;fi fost, în u făceau? sa-^mi sară inima dm piept. Soneria ielefonuiui ^ăâta *mu era miri stridentă, nici şurdă.P arrâ'eracroncănitul unei ‘Ciori.

Comisarul, care frunzărea un dosar, îi făcu semn inspectorului aşezat în faţa maşinii de scris. Acesta ridică receptorul cu un gest fără vlagă.’ Dacă expresia figurii sale îi reflecta fidel gândurile, atunci precis că în acel m om ent el gândea : „în seara asta, trebuie neapărat să mă culc mai devrem e". — Inspectorul Şommet, reuşi el să articuleze, în timp ce căsca. Vă ascult. în receptor se auzi un zumzăit confuz, ca într-un film de desene animate, din care nu am reuşit să pricep nimic.

Comisarul continua să frunzărească dosarul. Am încercat'să nu par nici prea nepăsător, nici prea îngrijorat. M i-am lăsat privirea să rătăcească prin încăpere.1 Mai întâi, ochii mi s-au oprit asupra capului aplecat al comisarului. Prin părul negru, dat cu gel, pieptănul lăsase dâre, regulâte. Doar în creştet, un fir de păr rebel, rezistase cu îndărătnicie, rămânând aţintit spre pendula agăţată pe perete, în spatele biroului. Ceasul arăta ora zece. Ora zece dimineaţa, la Paris, în septembrie. Ochii m i-au rămas fixaţi pe el, în timp cfe gândurile mele făcură un salt, coborâră de-a lungul copacului şi începură să hoinărească pe malul Senei, în parcul Vert-Galant, printre pescarii bătrâni, mamele tinere şi puştii plini de nisip. încă nu m i se făcuse frică.

Valuri de aer cald pătrundeau prin fereastra întredeschisă, estompând pe m om ent m irosul tutunului şi al indigoului