UN CÎINE cenuşiu cu o stea în frunte năvăli în labirintul târgului în prima duminică din decembrie, trânti mesele cu grătare, făcu prăpăd prin tarabele indienilor şi corturile cu lozuri de loterie şi, pe deasupra, muşcă patru persoane care i se iviră în cale. Trei erau sclavi negri. Ultima a fost Sierva María de Todos los Angeles, fiica unică a marchizului de Casalduero, care se dusese cu o slujnică să cumpere o ghirlandă cu clopoţei pentru sărbătorirea celor doisprezece ani pe care avea să-i împlinească. Aveau instrucţiuni să nu treacă dincolo de Poarta Neguţătorilor, dar slujnica se aventură până la podul mobil din mahalaua Getsemani, atrasă de larma portului cu trafic de negri, unde era pe sfârşite debarcarea unui transport de sclavi din Guineea.

Vaporul companiei din Cadix pentru comerţul cu negri fusese aşteptat cu înfrigurare de mai bine de o săptămână, căci la bordul lui surveniseră morţi inexplicabile. Străduindu-se să le ascundă, aruncaseră în apă leşurile, fără balast. Marea furtunoasă le-a scos pe uscat şi zorii zilei le-au găsit pe ţărm, desfigurate de umflare şi cu o ciudată culoare vineţie. Nava a fost ancorată în afara golfului de teamă să nu fie o izbucnire a vreunei molime africane, până când se dovedi că fusese otrăvire cu alimente stricate.

La ceasul la care câinele trecu prin târg se încheiase debarcarea încărcăturii supravieţuitoare, într-o stare de sănătate depreciată într-un hal fără hal, şi se încerca să se compenseze pierderile cu un singur exemplar care valora Cât toate la un loc. Era o captivă abisiniană cu o statură de şapte palme, unsă cu melasă de trestie de zahăr în locul uleiului comercial de rigoare, şi de o frumuseţe atât de tulburătoare că părea ireală. Avea nasul fin, craniul oval, ochii oblici, dinţii intacţi şi alura ambiguă a unui gladiator roman. N-o însemnară cu fier roşu în ţarc, nici nu-i strigară vârsta ori starea sănătăţii, ci o scoaseră la vânzare numai şi numai pentru frumuseţe. Preţul pe care guvernatorul îl plăti pentru ea, fără tocmeală şi cu bani peşin, a fost greutatea ei în aur. În fiecare zi se întâmpla ca nişte câini fără stăpân să muşte pe careva în timp ce fugăreau pisici sau se luptau cu vulturii pentru stârvurile din drum, mai cu seamă în epoca de belşug şi afluenţă în care Flota Galioanelor trecea spre târgul de la Portobelo. Patru sau cinci oameni muşcaţi în aceeaşi zi nu alungau somnul nimănui, şi cu atât mai puţin o rană ca aceea pe care o avea Sierva María, ce abia dacă i se zărea la glezna stângă. Aşa încât slujnica nu se alarmă, îngriji copila cu mâna ei, oblojind-o cu un amestec de lămâie şi pucioasă, îi spălă pata de sânge de pe fustă şi nimeni nu se mai gândi la nimic altceva decât la petrecerea din ziua când avea să împlinească doisprezece ani.