„Apa lacului nu e niciodată dulce” de Giulia Caminito este un roman puternic și introspectiv, care explorează complexitățile vieții de familie și ale sărăciei, ale luptei pentru supraviețuire și ale dorinței de evadare. Cartea urmărește viața Gaiei, o tânără care trăiește într-o suburbie italiană împreună cu familia sa, o familie încercată de dificultăți materiale și de sacrificii dure. Mama sa, Antonia, o femeie neobosită și puternică, încearcă să mențină familia unită și să le ofere copiilor ei o șansă la o viață mai bună, în ciuda sărăciei și a greutăților constante.

În timp ce Gaia încearcă să-și găsească locul în lume, se confruntă cu furie, frustrare și o dorință arzătoare de a scăpa de realitatea care o sufocă. Atmosfera apăsătoare a lacului aflat în apropiere devine un simbol al frustrărilor și speranțelor sale înăbușite. Pe măsură ce crește, Gaia descoperă că sărăcia nu afectează doar prezentul, ci își lasă amprenta și asupra aspirațiilor și relațiilor sale, iar drumul său spre maturizare este plin de obstacole și de alegeri dureroase.

Caminito creează un portret intim și realist al Italiei marginalizate, explorând teme precum nedreptatea socială, discriminarea și furia mocnită a unei generații care se simte blocată într-o lume fără perspective. Scrisul său este liric, dar dureros de sincer, iar personajele sale sunt complexe și autentice, reușind să surprindă tensiunea dintre visurile mari și realitatea impasibilă.

„Apa lacului nu e niciodată dulce” este o carte despre maturizare, despre căutarea propriei identități și despre nevoia de libertate în fața unui destin impus de sărăcie și marginalizare. Este un roman emoționant și tulburător, care oferă o privire sinceră asupra lumii celor care trăiesc la periferia societății, invitându-ne să empatizăm și să înțelegem puterea și fragilitatea umană în fața dificultăților vieții.