Își ascundea comorile în pădure, în scorbura unui copac din care se ivea o creangă mare, pe care obișnuia să se urce în copilărie, ca să contemple orizontul, ori ca să spioneze vânătorii care pătrundeau în desișul acela cu copaci uniți. Câteodată, întorcându-se acasă, se întâlnea cu ultimii vânători ai după-amiezii și nu o dată îl certaseră: „Băiete, de unde ai ieșit? Ai grijă, nu umbla pe-aici, că într-o zi o să se-ntâmple o nenorocire“. Pe Samuel nu-l intimidau aceste amenințări; vânătorii nu treceau niciodată prea aproape de copacul său. El se simțea în siguranță îmbrățișând trunchiul gros, cu crengi puternice și frunzoase. Era locul lui favorit, turnul de scrutat stelele vara și colțul de furie iarna. Chiar și în zilele cele mai friguroase se cățărase în copac, ca să stea liniștit și să fumeze în secret țigări fără filtru, sfâșiind densitatea înghețată a văzduhului cu fumul iute, pe care îl savura în gură, înainte de a-l expulza. Refugiul îi era a șaptea ramură puternică, într-o scară de lăstari imenși și luxurianți. Un cuib părăsit de ciocănitoare, pe care îl lărgise cu briceagul lui, se transformase în ascunzătoarea perfectă pentru lucrurile interzise. Acolo păstra de copil o cutie metalică în care punea țigările pe care le șterpelea cu mare grijă de la adulți. Pe atunci îi plăcea deja să se imagineze ca fiind unul dintre ei, în timp ce trăgea de câteva ori din țigară și contempla din ascunzătoarea lui întinderea pădurii, marginile șoselei și drumurile forestiere. Iscodea cu atenție meticuloasă tot ce se mișca și nota în mici agende pline de desene schematice. În caiețelele acelea înregistra detaliat, ca într-un jurnal, deplasările vânătorilor, întâlnirile furtive ale amanților sau băgarea de seamă a feluritelor animale, când mergeau prin hățiș. Samuel era marele observator al pădurii, supraveghetorul foșnetelor. Cu instinctul său particular se transforma într-un soi de spiriduș invizibil, în stare să se metamorfozeze între ramurile copacului său gigantic. El a știut mai bine ca oricine de povestea de dragoste a lui Tom cu domnișoara Valeria, învățătoarea de la școala primară. O aventură secretă, care a durat trei veri și din care Samuel a învățat să interpreteze straniile texturi ale tandreței. Peste mulți ani, simțea încă o pudoare ciudată și incitantă când îl vedea pe Tom la supermarket. Valeriei îi pierduse urma după ce ea se căsătorise cu un coleg, un învățător deopotrivă foarte tânăr, cu care se transferase într-un oraș mare din sud. Mulți au spus atunci că aceia doi erau prea ambițioși ca să se mulțumească cu viața deloc sofisticată din așezările din Vestul Mijlociu american, din Iowa rurală, unde peisajul câmpurilor agricole de ferme și culturi se combina cu păduri dese, ca cea care îl adăpostea pe Samuel. Valeria a plecat, dar copilul n-a uitat niciodată urma secretă și senzuală pe care a lăsat-o existența sa în după-amiezile acelea ale verii, când îi permitea lui Tom s-o iubească, încredințată că nu știa nimeni absolut nimic despre întâlnirile lor.