Descarca Shogun de James Clavell in format pdf.

Furtuna parcă rupea din el, îi simţea muşcătura în adâncul fiinţei şi ştia că, dacă nu dau de un ţărm în trei zile, vor muri cu toţii. Prea mulţi morţi în această călătorie, gândi, sunt pilotul şef al unei flote moarte. O singură navă rămasă din cinci, douăzeci şi opt de oameni dintr-un echipaj de o sută şapte, din care acum doar zece se mai ţin pe picioare, iar ceilalţi sunt pe moarte, printre ei şi căpitanul general. Proviziile isprăvite, apă mai deloc, iar câtă a rămas e sălcie şi murdară… Îl chema John Blackthorne şi era singur pe punte, în afară de marinarul de veghe la prora, Salamon mutul, care se ghemuise în partea de sub vânt, scrutând întinsul apelor. Nava se înclină sub o rafală bruscă şi Blackthorne se ţinu strâns de braţul scaunului fixat pe dunetă, lângă timonă, până ce corabia se reechilibră, scârţâind din toată lemnăria. Se numea Erasmus; o navă comercială echipată şi de război, înregistrată la Rotterdam, având două sute şaizeci de tone, trei catarge, douăzeci de tunuri, singura supravieţuitoare din prima escadră trimisă de Ţările de Jos să înfrunte duşmanul în Lumea Nouă.

Erau primele nave olandeze care izbutiseră să destrame taina trecerii prin Strâmtoarea Magellan. Patru sute nouăzeci şi şase de oameni, toţi voluntari. Toţi olandezi, în afară de trei englezi – doi piloţi şi un ofiţer. Misiunea lor: să jefuiască pământurile spaniole şi portugheze din Lumea Nouă şi să le dea pradă focului, să obţină concesiuni comerciale permanente, să descopere noi insule în Oceanul Pacific, care ar putea servi drept baze, şi să le proclame teritorii olandeze, iar după trei ani să se întoarcă acasă. De mai bine de patru decenii, Ţările de Jos protestante erau în război cu Spania catolică, luptând să înlăture detestatul jug spaniol. Ţările de Jos, numite uneori Olanda, Provinciile Unite sau Ţara Poldelor, încă mai făceau parte, în sens juridic, din Imperiul Spaniol. Anglia, singura lor aliată, prima ţară din lumea creştină care, în urmă cu vreo şaptezeci şi ceva de ani, se desprinsese de Curtea Papală din Roma şi devenise protestantă, se afla şi ea de douăzeci de ani în război cu Spania, iar de zece ani era aliată pe faţă cu Ţările de Jos. Vântul se înteţi şi mai mult, nava se înclină din nou.

Mergea fără vele, doar cu gabierul de furtună. Dar chiar şi aşa curenţii şi furtuna o împingeau spre orizontul întunecat. Acolo e şi mai mare urgie, îşi spuse Blackthorne, ne aşteaptă alte recifuri, alte bancuri de nisip. O mare necunoscută. Bun! O viaţă întreagă m-am războit cu marea şi totdeauna am ieşit învingător. Şi am să înving mereu. Sunt primul pilot englez care a străbătut Strâmtoarea Magellan. Da, primul, şi primul pilot care a navigat vreodată în aceste ape asiatice, în afară de câţiva 6 portughezi ticăloşi sau spanioli nenorociţi, care tot îşi mai închipuie că stăpânesc lumea. Primul englez pe aceste mări… Atâtea lucruri înfăptuite pentru prima dată. Da! Şi atâţia morţi pentru a le dobândi. Din nou adulmecă vântul, însă nu se simţea niciun iz de pământ. Cercetă oceanul, dar era întunecat şi mânios. Niciun firicel de algă, nicio pată de culoare, care să-i indice apropierea unui ţărm nisipos. Văzu creasta unui recif departe, la tribord, dar asta nu-i spunea nimic. De o lună se tot fereau de stâncile ce le ieşeau în cale şi încă nu se vedea nici urmă de pământ. Oceanul acesta e fără de sfârşit! îşi zise. Bine! Doar pentru asta te-ai pregătit: să navighezi pe mări necunoscute, să întocmeşti hărţi şi să te întorci din nou acasă. De câte zile eşti plecat de la ai tăi?

Un an, unsprezece luni şi două zile. Ultima acostare a fost în Chile, în urmă cu o sută treizeci şi trei de zile, şi de atunci stai tot pe punte, străbătând oceanul pe care Magellan, traversându-l pentru prima oară acum optzeci de ani, l-a numit Pacific. Blackthorne era lihnit de foame, îi ardea gura şi-l durea tot trupul din pricina scorbutului. Îşi încordă ochii să verifice drumul-compas şi îşi sili mintea să calculeze poziţia aproximativă a navei. Odată ce punctul va fi înscris în cartea de drum, îndreptarul lui pe mare, se va simţi în siguranţă pe acest petic de ocean. Iar dacă el se simte în siguranţă, atunci nici nava n-are de ce să se teamă şi, laolaltă, vor putea să găsească Ţara Japoniilor, sau poate chiar şi pe regele creştin Prester John, cu a lui Împărăţie de Aur, despre care legenda spune că se află la nord de Chitai, oriunde s-o fi găsind acest Chitai.

Şi, cu partea mea de bogăţii, voi naviga iarăşi spre vest, către casă: primul pilot englez care va face înconjurul globului, şi nu voi mai pleca niciodată de lângă ai mei. Niciodată. Niciodată. Jur pe capul fiului meu! Rafala de vânt îi stăvili hoinăreala minţii şi-i alungă somnul. Să dormi acum ar fi o nebunie. Niciodată n-ai să te mai trezeşti din acest somn, gândi. Îşi întinse braţele să-şi dezmorţească muşchii spatelui încordaţi şi se înfăşură mai bine în manta. Văzu că velatura era în ordine iar timona se mişca liniştită. Marinarul de veghe la prora era treaz. Aşa că se aşeză calm pe scaun şi se rugă să dea de pământ. – Du-te jos, pilotule! Stau eu de veghe, dacă vrei. Locotenentul secund Hendrik Specz înainta pe punte, faţa-i era cenuşie de oboseală, ochii înfundaţi în orbite, pielea galbenă şi pătată. Se sprijinea anevoie de copastie, căznindu-se să vomite. Binecuvântat fie Domnul şi blestemată ziua când am plecat din Olanda.

– Unde e secundul, Hendrik? – În pat. Nu se poate da jos din patul lui scheit voll1 . Şi n-o să se dea până la ziua Judecăţii de Apoi.

– Şi căpitanul general? ...