E un adevăr de toți ştiut că un burlac înzestrat cu o avere frumuşică trebuie să fie în căutarea unei soții. Oricât de puțin s-ar şti despre simțămintele sau părerile acestuia atunci când este introdus în comunitate, adevărul acesta e aşa de bine înfipt în mințile familiilor din vecinătate, încât burlacul respectiv este considerat proprietatea de drept a uneia sau alteia dintre fetele lor. – Dragă domnule Bennet, îi spuse într-o zi doamna acestuia, ai auzit că Netherfield Park a fost închiriat, în sfârşit? Domnul Bennet răspunse că nu.

– Dar chiar aşa e, veni replica ei; doamna Long tocmai s-a întors de acolo şi mi-a povestit tot.

Domnul Bennet nu scotea o vorbă. – Vrei să ştii cine a închiriat? exclamă soția sa, pierzându-şi răbdarea.

– Dumneata vrei să-mi spui, iar eu nu mă opun să aud. Invitația aceasta fu îndeajuns. – Ei bine, dragul meu, trebuie să ştii. Doamna Long spune că Netherfield a fost închiriat de un tânăr bogat din nordul Angliei; că a venit luni într-o trăsură de poştă ca să vadă proprietatea şi că a fost aşa de încântat, încât s-a învoit de îndată cu domnul Morris; că o să se instaleze înainte de Sf. Mihail¹ şi că unii dintre servitori o să vină pe la sfârşitul săptămânii viitoare. – Cum se numeşte? – Bingley. – E însurat sau burlac? – O, dragul meu, sigur că e burlac! E burlac şi are multă avere, patru sau cinci mii de lire pe an. Ce bine pentru fetele noastre!

– Cum aşa? Ce legătură au ele cu asta?