Noaptea care mi-a schimbat viaţa

Cea mai importantă descoperire a celor din generaţia mea a fost aceea că oamenii își pot schimba viaţa dacă își schimbă atitudinile mentale. William James

În 1980 am absolvit facultatea de drept și mă gândeam că o să profesez avocatura toată viaţa. La urma urmelor, era ceea ce îmi dorisem încă din adolescenţă să fac. La început, totul a mers așa cum plănuisem. După ce am studiat intens toată vara, am trecut examenul de intrare în barou și am primit dreptul de a profesa avocatura în New York. La începutul anului 1981, m-am însurat cu Dolores, o fostă colegă de facultate. Eram pe drumul bun spre succes și fericire. Sau, cel puţin, așa credeam. Însă, după câţiva ani de avocatură, mi-am dat seama că nu eram deloc fericit.

Desigur că au fost și lucruri care mi-au plăcut ca avocat. Mă bucuram când îi ajutam pe oameni să-și soluţioneze litigiile, mai ales atunci când puteam să îi scutesc de așteptările agonizante ale procedurilor judecătorești. Și totuși, erau foarte multe aspecte ale profesiei de avocat care nu-mi plăceau și mă făceau să simt că-mi pierd vitalitatea. Teancuri peste teancuri de hârtii plictisitoare și moţiuni care se cereau a fi completate. Întârzieri și amânări permanente. Nu era ceva neobișnuit ca un proces să fie amânat chiar și de 10 ori.

Îmi era groază să mă duc la serviciu

Am continuat să lucrez, dar eram din ce în ce mai nemulţumit de munca mea de avocat. Eram frustrat și foarte deprimat. Ca s-o spun sincer, nu-mi plăcea viaţa mea și nu-mi imaginam cum s-ar putea îmbunătăţi lucrurile. Ai avut vreodată un loc de muncă la care, de cele mai multe ori, îţi era groază să te duci și unde să ţi se pară că „toată povara lumii“ e pe umerii tăi? Ei bine, eu așa simţeam. Eram pur și simplu dărâmat și sufeream atât fizic, cât și psihic. Păream mult mai în vârstă decât eram în realitate. Începusem să am tot timpul migrene și crampe abdominale. Mi-a fost teamă că am serioase probleme de sănătate, așa că am fost la mai mulţi medici care mi-au recomandat o serie de analize. Toate analizele au avut același rezultat: fizic vorbind, nu aveam nici o problemă. Unul dintre doctori mi-a recomandat să iau Maalox pentru calmarea durerilor de stomac. Sufletește, eram la pământ. Nimic din viaţa mea nu avea prea multă noimă. Acest zbucium zilnic mi-a afectat și aspectul fizic. Deși nu împlinisem 30 de ani, arătam de parcă aveam 40! La începutul anului 1985, puţin după ce împlinisem 30 de ani, mă simţeam complet distrus. Și, într-o seară, fiind singur acasă, mi-am dat seama că ceva trebuie să se schimbe. Neștiind însă ce anume, m-am trezit spunând cu voce tare: „Viaţa mea trebuie să însemne mai mult decât atât… trebuie să fie mai mult decât suferinţă și nefericire!“