Lady Christina Barclay încălca oficial graniţele unei proprietăţi care nu îi aparţinea. Şi totuşi, ieşind de pe micuţa alee pentru a păşi în superba grădină pustie din spatele impozantei case de pe Fifth Avenue, constată că nu-i păsa câtuşi de puţin. Casa era deţinută de vecinul singuratic al verişoarei ei, un bărbat despre care Christina nu ştia mai nimic. În cele trei săptămâni de când sosie la New York din Londra, aflase doar că părinţii acestuia muriseră cu ani buni în urmă şi că el nu ieşea niciodată din casă. Verişoara ei, Patricia, nici măcar nu dăduse vreodată ochii cu el, în toţi cei optsprezece ani de viaţă ai ei. Nimic din toate astea nu conta pentru Christina. Nu o interesa nicidecum viaţa individului sau problemele sale, doar grădinile cufundate în pace din spatele casei lui. Spaţiul era ticsit de alei întortocheate, statui de alabastru şi o linişte deplină. Devenise porţia ei de solitudine într-un oraş modern şi aglomerat în care la fiecare pas se lovea de vacarm şi de mulţimi sufocante.

În această oază de linişte, Christina se putea bucura de singurătate, departe de restul lumii. Deci, da, încălca graniţele unei proprietăţi care nu îi aparţinea, însă o făcea pentru o cauză nobilă. Mai exact, pentru a nu-şi pierde minţile. La primele ore ale fiecărei dimineţi, se furişa din casa verişoarei ei pentru a veni să se plimbe prin aceste grădini. Aici, putea să uite de scandalul care îi adusese familia în America, precum şi de insistenţele familiei ei de a se căsători cu un bărbat cu stare, rezolvând astfel toate problemele lor financiare.