Malorie stă lipită de zidul de cărămidă al unei săli de clasă. Ușa e încuiată. E singură. Luminile sunt stinse. E legată la ochi. Afară, pe hol, s-a instaurat violența. Cunoaște acest sunet, l-a auzit în coșmaruri, l-a auzit în ecourile unei case distruse, pline de oameni întregi la cap care se sfâșiau unul pe altul, în timp ce ea îi dădea naștere fiului ei. Tom e acolo, chiar acum, în mijlocul acelei violențe. Malorie nu știe unde anume. Inspiră. Își ține răsuflarea. Expiră. Întinde mâna spre ușă, ca să o descuie, ca să o deschidă, ca să-și găsească fiul și fiica, printre urlete, isterie, nebunie. Un pârâit răzbate de dincolo de ușă. Sună ca și cum cineva s-ar izbi cu capul de peretele holului. Se dezlipește de clanță. Când a văzut-o ultima oară pe Olympia, micuța de șase ani citea cărți în alfabetul Braille, la Biblioteca Tucker. Alături de ea mai erau cel puțin zece persoane, ascultând muzica clasică ce răzbătea din boxele școlii, conectate la casetofonul din cancelarie. Acum, Malorie ascultă glasurile acelor persoane. Trebuie să afle dacă violența a ajuns și la bibliotecă. Dacă i-a atins fiica. Dacă a ajuns până acolo, va porni să-l caute pe Tom mai întâi. Ascultă. Copiii ei au învățat-o multe despre ascultat de când au ajuns la Școala Jane Tucker pentru Nevăzători. Și, cu toate că Malorie nu va auzi niciodată lumea la fel ca ei, poate totuși să încerce. Însă afară e prea mult zgomot. Haos.

E imposibil să distingă un glas de altul. Se gândește la Annette. Femeia oarbă, mult mai în vârstă decât ea, al cărei nume l-a auzit strigat cu doar câteva secunde în urmă, în timp ce Malorie, înfometată, mergea pe hol către cantină. Înainte ca Malorie să aibă timp să proceseze natura acelui țipăt, Annette însăși s-a ivit de după colț, cu halatul albastru și părul roșcat târându-se în urma ei precum al unei sirene, cu un cuțit în mână. Malorie a avut timp să zărească ochii femeii, ochii aceia lipsiți de concentrare, înainte să îi închidă pe ai ei. Malorie a cugetat: E oarbă… cum de-a înnebunit?, apoi a amuțit. Annette a trecut pe lângă ea, răsuflând greoi, mișcându-se cu repeziciune, iar Malorie, auzind primele urlete guturale în adâncurile școlii, a pășit, oarbă, în cea mai apropiată sală de clasă și a încuiat ușa în urma sa. Întinde iar mâna spre clanță.