Scrisoarea care avea să schimbe totul sosi într-o zi de marți. Era o dimineață obișnuită de la mijlocul lui aprilie, care mirosea a rufe curate și a iarbă tunsă. Harold Fry ședea la masa din bucătărie, ras proaspăt, într-o cămașă scrobită și cu cravată la gât, cu o felie de pâine prăjită în față. Privea absent pe geam la gazonul tuns de curând, traversat pe deasupra de frânghia de rufe telescopică a lui Maureen și încolțit din cele trei părți de gardurile din lemn ale vecinilor. – Harold! strigă Maureen ca să acopere zgomotul aspiratorului. Poșta! Harold se gândi să iasă, dar n-ar fi avut decât să tundă gazonul, lucru pe care îl făcuse și ieri. Aspiratorul tăcu brusc, și, o clipă mai târziu, soția lui apăru îmbufnată, cu o scrisoare în mână. Se așeză în fața lui Harold. Maureen era mică de statură, căruntă mai ales în creștetul capului și iute la mers. La prima lor întâlnire, lui Harold cel mai mult îi plăcuse să o facă să râdă. Să vadă cum corpul ei armonios freamătă de fericire. – E pentru tine, zise ea. Harold își dădu seama ce vrea să spună de-abia când soția făcu vânt plicului pe masă și îl opri lângă cotul lui. Priviră amândoi scrisoarea de parcă era prima oară când vedeau așa ceva. Era roz. – Ștampila e din Berwick on Tweed. Harold nu cunoștea pe nimeni în Berwick. De fapt, nu cunoștea prea multă lume nicăieri. – Poate e o greșeală. – Nu prea cred. Nu pun ei ștampila greșit, replică Maureen și luă o felie de pâine prăjită din coș. Îi plăcea pâinea rece, crocantă. Harold examină plicul misterios. Nuanța de roz nu se potrivea nici cu baia, nici cu prosoapele și nici cu învelișul pufos pentru capacul de la WC. Rozul din baie era prea intens și îi dădea o senzație de disconfort. Rozul acesta însă era delicat. Ca al rahatului de la cofetărie. Numele și adresa erau scrise cu pixul; litere stângace, înghesuite, ca și cum ar fi fost mâzgălite în grabă de un copil: Domnului H. Fry, s