Zgomotele o linișteau. Bipul ușor al monitoarelor, zgomotul făcut de pantofii infirmierelor pe podeaua de gresie, vocile înăbușite de pe coridoare. Durerea se îndepărta ușor transformându-se într-un somn agitat. „Sunt în siguranță“, își spuse ea în timp ce se rupea încet de realitate.

– Unde e soția mea? Trebuie să-mi văd soția! Vocea disperată o făcu pe Mary Grace să se trezească din ațipeală. Încercă să deschidă ochii, apoi își aminti că erau încă umflați și nu-i putea deschide. E aici. Cineva îl oprise. Cineva cu o voce gravă care se auzi din cealaltă parte a micii încăperi. Probabil doctorul. „Da, asta trebuie să fi fost.“

– Trebuie să mergeți încet, domnule polițist Winters. Trebuie să fiți calm cu soția dumneavoastră.

– Ce s-a întâmplat? Dați-mi drumul! Trebuie s-o văd pe Mary Grace! – Soția dumneavoastră a suferit un accident grav. Nu arată foarte bine.

– Ce... Ea îl auzi cum își dregea glasul. Cât de grav e rănită? Mary Grace își încordă auzul. Cât de grav e rănită? Durerea ascuțită din cap și din braț amenințau să-i copleșească luciditatea. Restul trupului îi era amorțit. „Probabil analgezicele“, își spuse ea, luptându-se cu valul de ceață care amenința să o învăluie.

– Are un braț rupt, atât de rău încât a trebuit să-l fixăm în două locuri. Are piciorul drept rupt. A trebuit să-l prindem și pe el, chiar deasupra genunchiului. Are contuzii multiple pe față și pe ceafă. O tăietură adâncă deasupra ochiului. Câțiva milimetri mai jos și putea să-și piardă ochiul. Mary Grace se strădui să nu tremure. O durea mult prea tare dacă își mișca chiar și involuntar capul.

– Dar se va face bine. Auzi disperarea din vocea soțului. Lunga pauză care urmă făcu să se accelereze bătăile inimii lui Mary Grace. – Se va face bine, nu-i așa? La naiba, doctore, spuneți-mi adevărul! „Da, și eu te rog“, își spuse Mary Grace. „Și grăbește-te!“ Amorțeala o cuprindea deja din nou.

– Soția dumneavoastră a căzut pe o scară, domnule polițist Winters. Și-a fracturat coloana la vertebra a noua. A zăcut acolo inconștientă, cu leziuni ale măduvei spinării. – Oh, Dumnezeule! Inima care îi bătea mai tare se liniști. Mai trecu o clipă înainte de a respira încă o dată, și făcu asta cu un efort. – Are... e vorba de o oarecare paralizie. „Oh, Doamne, Dumnezeule“, își spuse Mary Grace. „Oh, Doamne, Dumnezeule!“

– E... permanentă? – În acest stadiu e greu de spus. Trebuie să lăsăm inflamația să se retragă, apoi vom chema un neurolog de la Raleigh să o examineze cu atenție pe soția dumneavoastră.

- Pot... pot să o văd?