Nu era destinația lor obișnuită de vacanță, iar momentul era departe de a fi cel ideal. În mod normal, John și Esther Durrant își petreceau o săptămână de vacanță în Eastbourne sau Brighton, la sfârșitul lunii august, așa că extremitatea sud-vestică a Angliei reprezenta o alegere cel puțin ciudată, având în vedere că era începutul lui noiembrie. Totuși, John fusese neînduplecat. „O să-ți facă bine“, îi spusese soției sale, pe un ton de falsă veselie, când sugerase – nu, insistase – asupra deplasării. „Aerul de mare o să-ți redea culoarea din obraji.“ Nu avea importanță că un front rece abătuse asupra întregii națiuni genul de vreme pe care n-ai fi scos nici un câine în stradă, iar Esther nu ar fi fost mai puțin dornică de plecare nici dacă și-ar fi petrecut anul anterior într-o mină de cărbune. De asemenea, nu înțelegea de ce îl lăsaseră pe Teddy acasă cu bona, dar nu era nici pe departe capabilă să-și adune entuziasmul necesar pentru o ceartă. Înainte de a se urca în tren spre sudul țării, au luat cina la un restaurant din apropierea gării Paddington. Lui Esther nu-i era foame, dar l-a lăsat oricum pe John să hotărască pentru ea. După o examinare succintă a meniului și transmiterea comenzii către chelnerița îmbrăcată în negru și cu halat alb, John a desfășurat paginile ziarului The Telegraph în fața lui și a petrecut timpul dinaintea sosirii mâncării absorbit în paginile ziarului. Winston Churchill și Partidul Conservator fuseseră readuși la putere, a constatat ea, observând titlurile de pe prima pagină. John era mulțumit, deși în particular considera că Churchill era îngrozitor de bătrân și, cel mai probabil, nu se ridica la înălțimea sarcinii. Nu mai discutau politică din pricină că – ajunsese ea să-și dea seama – vedeau lumea destul de diferit. Esther a reușit să mănânce puțin din supa care a venit la momentul potrivit și jumătate de chiflă, în timp ce John și-a golit farfuria și câteva pahare de vin roșu. Apoi, limbă de mare cu puține legume, pe care le-a mâncat cu multă poftă în timp ce Esther a împins boabele de mazăre și batoanele de morcovi prin farfurie, prefăcându-se că mănâncă. Soțul ei nu a comentat. Esther a refuzat desertul, dar John, pare-se, avea suficient apetit cât pentru amândoi și a lins o felie de budincă gătită cu prețiosul zahăr raționalizat și o porție generoasă de șarlotă. Și-a privit ceasul. – Să ne ducem la tren, draga mea? a întrebat el, ștergându-și țepii mustății pe un șervețel apretat.