Descriere

Anul de grație de Kim Liggett descarcă online gratis cartea de la ora cinci .PDF Nimeni nu vorbește despre anul de grație. Este interzis. Ni se spune că putem ademeni bărbați maturi din paturile lor, că-i putem face pe băieți să-și piardă mințile și pe neveste să înnebunească de gelozie. Ei cred că însăși pielea noastră emite un afrodiziac puternic, esența tare a tinereții, a unei fete pe punctul de a deveni femeie. De aceea suntem alungate în cel de-al șaisprezecelea an de viață, ca să ne eliberăm magia în sălbăticie înainte să ni se îngăduie să ne întoarcem la civilizație. Dar eu nu mă simt puternică. Nu mă simt magică. Deși este interzis să vorbim despre anul de grație, asta nu m-a împiedicat să caut indicii. O vorbă greșită între îndrăgostiți pe pajiște, o poveste de culcare înfricoșătoare care nu pare deloc o poveste, priviri fugare cuibărite în golurile glaciale dintre amabilitățile schimbate între femei la piață. Dar nu trădează nimic. Adevărul despre anul de grație, despre ceea ce se întâmplă în acel an- nălucă, se ascunde în lamentele subțiri care plutesc în jurul lor atunci când cred că nu le privește nimeni. Dar eu privesc mereu. Un șal alunecă, iar luna plină luminează cicatricele de pe umeri. Degete bântuite care crestează ușor heleșteul, privind cum ondulațiile se estompează și se întunecă. Privesc parcă la milioane de kilometri depărtare. Uluite. Îngrozite. Înainte credeam că aceasta era de fapt puterea mea magică: să văd lucruri pe care alții nu le vedeau, lucruri pe care nu voiau nici măcar să le recunoască față de ei înșiși. Dar tot ce trebuie să faci e să deschizi ochii. Ai mei sunt larg deschiși.Recenzie de pe https://bookwormsinacozycorner.home.blog/ Am fost atrasă, în primul rând, de copertă. Da, da, știu, nu trebuie să alegem cărțile după copertă, dar mai facem și excepții! Nu sunt înnebunită după culoarea roz, dar nuanțele de aici mi-ai încântat privirea, iar fata aceea misterioasă, cu părul blond împletit atât de frumos și cu panglica roșie legată în el….sublim! Mi-a plăcut mult faptul că atât titlul, cât și coperta sunt în concordanță cu conținutul cărții, deci au o semnificație aparte. Anul de grație este reprezentat de cel de-al șaisprezecelea an din viața fetelor, când acestea sunt trimise în sălbăticie pentru a-și elibera magia, magie care constă în emanarea unui afrodiziac puternic, prin care bărbații sunt ademeniți de ele, iar femeile înnebunesc de gelozie. Părul împletit într-un anumit fel și panglica roșie sunt însemnele fetelor din anul de grație. Încă de la primele pagini, am fost cucerită de stilul de scriere atât de melodios al autoarei, care împletește cu măiestrie fantasticul cu elemente horror și cu elemente din realitatea de zi cu zi, reușind să construiască o poveste crudă despre supraviețuire. De multe ori, aveam impresia că citesc un basm, dar apoi primeam câte o palmă care mă trezea la realitate și care mă făcea să-mi dau seama de actualitatea subiectului. Am fost prinsă în mrejele acestei cărți și nu am putut să o las din mână până nu am aflat cum se termină povestea! Acțiunea este relatată de Tierney, un personaj feminin fermecător prin simplitatea, naturalețea și bunătatea care-l îmbracă. Nu ai cum să nu o îndrăgești pe această fată, care este înzestrată cu putere și curaj cât cuprinde, riscând-și de multe ori viața pentru a le ajuta pe celelalte fete, care culmea, erau întoarse împotriva ei! Aceasta nu are super-puteri, poate chiar nici magie…cel puțin, ea nu crede că are, dar adevărata magie se ascunde în sufletul ei! Curioasă din fire și visătoare, Tierney părăsește tabăra și ajunge în pădure, unde pericolele o pândesc la fiecare pas. A învățat de a tatăl ei tot ce avea nevoie pentru a supraviețui în pustietate, ba chiar și de la mama ei, care îi spunea mereu că deși are ochii larg deschiși, nu vede absolut nimic, și de la surorile ei mai mari, care au fost și ele în anul de grație și au fost nevoite să îndure lucruri îngrozitoare. Tierney va învăța să și vadă, nu doar să țină ochii deschiși, iar când asta se va întâmpla, va trăi cele mai frumoase șin cele mai îngrozitoare lucruri din viața ei, în același timp. Personajele sunt destul de numeroase, fiecare având un rol important în poveste și fiind descrise atât cât trebuie pentru a le observa și a le reține. În toată această luptă pentru supraviețuire, autoarea a reușit să contureze frumos și două povești de dragoste, ambele foarte puternice și atât de diferite una de cealaltă. Nu vreau să intru prea mult în detalii și să stric farmecul lecturii, deci vă las pe voi să le descoperiți și să vă convingeți care este mai frumoasă! Finalul este unul plin de sacrificiu, acceptare, schimbare, sfidare, iertare și luptă pentru o viață mai bună, și cumva, în sufletul meu, a crescut o speranță pentru o continuare a cărții și tare mult m-aș bucura dacă ar fi așa! Femeile devin mai unite și pornesc o revoltă tăcută împotriva sistemului crud, care nu le-a dat niciodată șansa la o viață normală și la libertate, așa cum au avut bărbații. Diferențele de gen au fost dintotdeauna o problemă pentru femei, dar lucrurile se pot schimba dacă acestea aleg să fie unite și să creadă în forțele proprii, pentru că împreună sunt mult mai multe și mai puternice decât bărbații. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre istoria acelui ținut, despre cum a luat naștere societatea respectivă, despre cum a decurs anul de gratie al celorlalte generații de femei, dar chiar și așa, am citit cu sufletul la gură fiecare pagină, iar cartea va avea un loc special în mintea și în inima mea. Încă un lucru extrem de interesant mi s-a părut ideea de la care a pornit cartea. Kim Liggett chiar are imaginație, nu glumă, dacă de la o întâmplare atât de simplă și de normală a reușit să dea naștere unei povești de-a dreptul senzaționale. Lupta pentru supraviețuire, diferențele colosale dintre bărbați și femei, discriminarea, suspansul și răsturnările de situație, elementele fantastice și horror împletite cu realismul, personajele bine conturate și evoluția acestora, revolta tăcută a femeilor, iubirea, speranța, sacrificiile, toate astea au făcut din ‘Anul de grație’ o carte de 5.“Când eram mică, fiecare gând mi se citea pe față. Am învățat să mă ascund în spatele unui zâmbet plăcut, însă uneori, când mă zăresc în oglindă, văd intensitatea care-mi arde în ochi. Cu cât mă apropii mai tare de anul de grație, cu atât focul acela arde mai puternic. Uneori am impresia că ochii îmi vor ieși prin craniu.”“Ni se spune sexul mai slab. La biserică, în fiecare duminică, ni se inoculează ideea că totul este din vina Evei pentru că nu și-a izgonit magia când a avut prilejul, dar tot nu înțeleg de ce fetele nu au niciun cuvânt de spus. Bineînțeles, există aranjamente secrete, șoapte în întuneric, dar de ce hotărăsc băieții totul? Din câte îmi dau seama, toți avem inimi. Toți avem creiere. Sunt doar câteva diferențe, din câte văd, și majoritatea bărbaților par să gândească oricum cu partea aia.”“Tata mi-a zis mereu că o persoană este suma tuturor alegerilor mici pe care le face în viață. Alegerile pe care nu le vede nimeni niciodată.”“Înainte îmi era groază de luna plină. Mi se părea un loc întunecat și sălbatic în care sălășluiește nebunia. Dar cred că luna plină ne dezvăluie de fapt cine suntem cu adevărat….Cine suntem meniți să fim.”

Descarca PDF