Descriere

Măritată cu forța de Leila Marie-Thérèse Cuny carte .PDF Leila s-a născut într-o familie de imigranți marocani din Franța și a fost crescută în tradiția musulmană. Cu o mamă supusă față de soț și zece frați, este condamnată încă din copilărie la rolul de slujnică în casă. Ajunsă la vîrsta adolescenței, se revoltă, dar, sătul de tentativele ei de emancipare, tatăl său decide să o mărite. Leila nu-l cunoaște pe cel ales de părinți să-i fie soț, care este cu 15 ani mai în vârstă decât ea și vrea să o ia de nevastă mai ales pentru a dobândi cetățenia franceză. Va fi măritată forțat cu un bărbat pe care nu l-a văzut niciodată și care va încerca la rîndul lui să o transforme într-o slujnică. Împotrivindu-se tradiției care îi cere să se supună, Leila se va lupta să-și păstreze libertatea și demnitatea. Fragment Sunt scările de urcat, urmează un hol, un panou care indică: „Biroul primarului”. Mă numesc Leila, am douăzeci şi unu de ani, sunt născută în Franţa, dar marocană prin tradiţie. Această tradiţie este astăzi încă atotputernică, căci alături de mine e tatăl meu. El nu este nici un credincios fanatic, nici un om rău. Este un om respectabil şi respectat. Îşi bate fiica atunci când ea nu îl ascultă; el m-a crescut aşa, dresata în spiritul ascultării şi al supunerii. Aşadar, m-a bătut ca să mă mărit cu bărbatul care urcă scările în faţa mea. Mă mărit în faţa administraţiei franceze cu un bărbat pe care nu îl cunosc. Prin urmare, nu este vorba de o căsătorie, ci de o formalitate îndeplinită cu forţa. Aş putea să mă salvez coborând pe scară, în loc să urc, strigând după ajutor. Dacă aş face aşa ceva, viaţa mea nu mi-ar mai aparţine. O fată educată în această tradiţie nu poate şi nu ştie să trăiască în afara familiei şi a protecţiei tatălui, al cărui rol este să îi dea fetei un alt protector: soţul ales de el. M-am născut în acest cartier, chiar registrul stării civile al acestei primării a înregistrat naşterea mea, e de presupus că am drepturi, dar ele nu îmi servesc la nimic. Cui să mă adresez? Unei asistente sociale? Este vorba de o chestiune particulară, aşa că ea nu ar avea nimic de spus în aceasta privinţa. Poliţiei? Mi s-ar răspunde că sunt majoră şi că nu am decât să refuz. În principiu, în democraţie, căsătoria cu forţa nu există. Dar dacă aş spune „nu” în faţa domnului primar, nu m-aş elibera prin aceasta, pentru că deja m-au căsătorit oficial în Maroc, şi, chiar dacă această căsătorie nu este recunoscuta în Franţa, pentru tatăl meu şi pentru toată comunitatea din cartier aş fi definitiv condamnată, considerată „o fiică nedemnă” şi aş fi alungata dacă aş refuza să îndeplinesc ultima formalitate în Franţa.

Descarca PDF