Ne găseam, iubiţi cetitori din veac, în Cetăţuia, zidire înălţată pe dealul de piatră albă şi fărâmicioasă ca de cridă, deal rotund ca un ou uriaş, pe jumătate înfipt în pământ. Ne adăpostisem acolo, fugind din calea răzvrătiţilor care ne-au alungat din Curtea de Argeş, unde ne petreceam sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou. Cronicarul, după câte ştiu, povesteşte în letopiseţ mai ales faptele, întâmplările şi numele făptuitorilor de bine sau de rău. Nimeni nu-l sileşte să jure că adevărul neîntinat îl spune. Dar, în cugetul lui, simte mare nevoie şi lăuntrică poruncă de a scrie adevărul, aşa cum l-a văzut şi înţeles el. Aidoma voi să fac şi eu, cu toate că am nume de cavaler şi nu de cronicar. Spus-am că ştiu bine a mânui pana, dar nu cutez a mă lauda că în stare aş fi să văd şi să povestesc şi ceea ce-i nevăzut, să dibuiesc limpede ori să ghicesc gândurile ce dospesc în capul oamenilor ori dorinţele ce tainic li se zămislesc în inimă sau spaimele ce li se încheagă în lăuntrice măruntaie şi rămân acolo, netălmăcite în vorbe, strigăte ori în mişcări cu mâinile, ochii, buzele sau sprâncenele. Prea arare pot bănui, la unii, gândurile şi simţămintele după glas, după schimonosirea feţii, după răsuflarea pripită, silnică ori privirea înţăpoşată şi sălbatecă sau blândă şi mângâietoare. Întâmplările pe care voi să le înşir aici cerca-vor să arate, încă o dată, că mulţi oameni de seamă se aruncă ori sunt azvârliţi ca săgeţile spre ţinte necunoscute şi cumplit duşmănoase, doborând sau doborâte fiind. Unii se strecoară prin strunga multora din primejdiile lumii şi sosesc acasă întru făptuirea neuitatelor isprăvi. Alţii cad răpuşi de la întâia întâlnire cu primejdia. Iar altora nimic nu le poate sta în cale, căci pe toate le biruie. Dar să n-o luăm înaintea faptelor şi întâmplărilor. Ci să păşim cu povestirea după şart, pe firul lor, aşa cum a vrut şi le-a tocmit soarta, pentru unul din cei mai osebiţi oameni, adică Radu voievod, stăpânul meu. Voi scrie, deci, mai ales despre măria-sa. Adică voi trece în slove ceea ce însuşi măria-sa a povestit prin cuvinte, în cele douăsprezece ceasuri de pe urmă. Voi scrie despre oameni buni şi despre alţii foarte răi, despre unele fapte înţelepte şi despre altele neghioabe, despre întâmplări vesele şi despre altele crâncene şi triste. Ci, din toată puterea cugetului meu, nădăjduiesc să fie, înţelese cum se cuvine şi bine primite. Doresc astea ca pe un lucru mult trebuitor şi sfânt despre un om ales, cum rar nasc pe acest pământ. Şi scriu încredinţat că în ţara unde ocârmuitorii nu visează şi nu pregătesc un viitor bun, vrednic de laudă, norodul se sălbătăceşte, se înrăieşte şi se întoarce în codri şi în vizuini din munte, să piară acolo. Despre mine: De obârşie sunt transilvănean, din Haţeg, din neamul Cînde, din Cetatea de Colţ.