Ideile de călătorie se ivesc în cursul unui periplu anterior. Imaginaţia îl poartă pe călător departe de viesparul în care s-a împotmolit. În deşertul Negev vom visa la văile glaciare din Scoţia; în bătaia musonului, la masivul Ahaggar; pe faţa vestică a piscurilor Dru din Alpi, la un weekend în Toscana. Omul nu este niciodată mulţumit de soarta lui, aspiră la altceva, cultivă spiritul de contradicţie, se propulsează în afara clipei. Insatisfacţia e motorul acţiunilor sale. „Ce caut aici?” este un titlu de carte şi singura întrebare care merită să fie pusă. În vara aceea am trecut zi de zi foarte aproape de aisberguri tânguitoare. Treceau triste şi singure, ivindu-se din ceaţă, cuburi de gheaţă din whisky-ul de seară. Velierul nostru, La Poule, plutea de la un fiord la altul. Lumina verii, estompată de aburi, alăpta zi şi noapte coastele insulei Baffin. Uneori acostam la poalele unui perete de 600 de metri înfipt în apă.

Atunci, întinzând corzile, ne avântam în escaladări. Granitul era compact, trebuia să înfigem bine pitoanele. Pentru asta îl aveam pe Daniel Du Lac, cel mai curajos dintre noi. Se simţea în largul lui suspendat deasupra apei – în mai mare măsură decât pe puntea ambarcaţiunii. Deschizând drumul, scotea din perete blocuri de piatră. Pietrele se rostogoleau în spatele nostru şi loveau apa cu un zgomot de upercut într-un maxilar vinovat. Cédric Gras venea după el, împins în sus de virtutea numită indiferenţă. Mie îmi era teamă să cobor înapoi. La bordul ambarcaţiunii, atmosfera nu era veselă. În careu, fiecare îşi lipăia supa în tăcere. Căpitanul ne vorbea ca unor câini şi seara trebuia să-i ascultăm poveştile. Eram nevoiţi să-i urmărim isprăvile, să-l auzim expunându-şi părerile despre ştiinţa în care se considera specialist: naufragiul. Există şi mici Napoleoni; în general, ajung pe vase, singurul loc unde pot să domnească peste imperii. Al lui măsura 18 metri. Într-o seară stăteam pe punte împreună cu Gras. La prora ambarcaţiunii oftau balene, înotau molatic, se rostogoleau pe o parte: viaţa fiinţelor mari. — Trebuie să facem o călătorie adevărată, bătrâne. Mam săturat de croaziera asta de mormoni, am zis. — Ce-i aia o călătorie adevărată? a întrebat el. — O nebunie care să ne obsedeze, să ne poarte în mit, am răspuns. O derivă, un delir, ce mai, traversat de istorie, de geografie, irigat de votcă, o alunecare gen Kerouac, o chestie care să ne lase cu respiraţia tăiată, seara, cu ochii plini de lacrimi pe marginea unui şanţ. Febrili…

— Da? a făcut el. — Da. Anul ăsta, în decembrie, noi doi trebuie să mergem la Târgul de Carte de la Moscova. De ce să nu ne întoarcem la Paris într-o motocicletă cu ataş? La bordul unei frumoase Ural de fabricaţie rusească. Tu o să stai la căldurică în ataş, vei putea să citeşti toată ziua. Eu o să conduc. Plecăm din Piaţa Roşie, o luăm direct spre vest, către Smolensk, Minsk şi Varşovia. Şi ştii ceva? — Nu, a zis. — Anul ăsta se împlinesc 200 de ani de la Retragerea din Rusia, l-am informat. — Nu se poate! — De ce nu le-am aduce ofrandă aceşti 4.000 de kilometri soldaţilor lui Napoleon?

Fantomelor lor. Sacrificiului lor. În Franţa, nimănui nu-i pasă de „bombănitori”* . Sunt toţi ocupaţi cu calendarul maya. Vorbesc despre „sfârşitul lumii” fără să vadă că lumea e deja moartă. — Ai dreptate, a zis Gras. — Să aducem noi un omagiu Marii Armate, am zis. Acum două secole, nişte tipi visau altceva decât internet de mare viteză. Erau pregătiţi să moară ca să vadă scânteind cupolele bisericilor de la Moscova. — Dar a fost un măcel îngrozitor! a zis el. — Şi ce dacă? Va fi o călătorie comemorativă. Şi o să trecem razant pe lângă câteva catastrofe, îţi promit. — Atunci, de acord! A trecut un moment. Priscilla ni s-a alăturat la proră. Ne însoţeşte în toate călătoriile noastre, cu aparatele ei foto, uleiurile ei esenţiale şi gesturile ei de yoghină. Îi aducem la cunoştinţă planul nostru. Un soare vineţiu rătăcea la orizont. Marea avea culoarea oţelului. Coada unei balene mari cu înotătoare bătea acel mercur. Deodată, Priscilla a întrebat: — De ce să repetaţi Retragerea din Rusia întocmai? La babord, o balenă a expirat o floare de vapori. Norul a rămas suspendat în lumină. — Pentru prestigiu, scumpo, pentru prestigiu.