Pe la începutul anului 1985, regizorul chilian de film Miguel Littín, al cărui nume se afla pe lista celor cinci mii de exilaţi cărora le era absolut interzis să revină în patrie, a stat clandestin în Chile timp de şase săptămâni şi a filmat, folosind mai bine de şapte mii de metri de peliculă, chipul patriei sale după doisprezece ani de dictatură militară. Cu înfăţişarea schimbată, îmbrăcându-se şi vorbind diferit, cu acte false, sprijinit şi ocrotit de organizaţiile democratice care acţionau în ilegalitate, Littín a condus de-a lungul şi de-a latul ţarii sale, şi chiar în Palatul La Moneda1, trei echipe europene de filmare ce intraseră o dată cu el în Chile, sub diverse acoperiri legale, şi şase echipe de tineri din Rezistenţă chiliana. Rodul muncii lor a fost un film de televiziune de patru ore şi altul artistic de două ore, a căror vizionare începe zilele acestea în întreaga lume. În urmă cu şase luni, la Madrid, când Miguel Littín mi-a istorisit ce şi cum făcuse, mi-a trecut prin minte că în spatele f ilmului său se afla altul încă neîntocmit, în primejdie să rămână  inedit.

Din pricina aceasta, el a acceptat să se supună unui epuizant interviu de aproape o săptămână, a cărui versiune pe bandă magnetică măsura optsprezece ore. Pe banda aceea s-a păstrat întreaga lui aventură umană, cu toate implicaţiile ei profesionale şi politice, pe care eu am condensat-o, repovestind-o în acest serial de zece capitole. Unele nume şi multe împrejurări au fost schimbate, pentru a-i proteja pe protagoniştii lor care continuă să trăiască în Chile. Am decis să menţin persoana întâi, aşa cum a facut-o chiar Littín când mi-a istorisit aceste lucruri, şi am încercat să păstrez astfel tonul său, uneori confidenţial, fără dramatisme facile şi pretenţii istorice. Stilul textului final e desigur al meu, căci glasul unui scriitor nu poate fi schimbat, cu atât mai puţin cu cât a trebuit să comprim aproape şase sute de pagini în mai puţin de o sută cincizeci. Cu toate acestea, în multe împrejurări, m-am străduit să păstrez expresiile chiliene originale şi să respect fără greş filozofia naratorului, care nu coincide întotdeauna cu a mea.

Prin metoda de cercetare şi caracterul materialului, Aventura lui Miguel Littín, clandestin în Chile este un reportaj. Dar este, mai degrabă, reconstituirea emoţională a unei aventuri cu o finalitate fără doar şi poate mult mai profund intimă şi emoţionantă decât scopul iniţial, de altfel întru totul atins, de a face un film, în pofida primejdiilor generate de puterea militară. Însuşi Littín a spus-o: "Acesta nu e actul cel mai eroic al existenţei mele, ci cel mai demn". Acest adevăr cred că este la baza măreţiei înseşi a acestui act.