Sulina, 1 August În sfârșit mult așteptatul ordin de plecare sosise. Itinerariul călătoriei îl știam de mult; câte zile nu pierdusem, noi ofițeri tineri, cu hărțile dinainte urmărind cu degetul conturul coastelor Asiei Mici. De două luni navigam tot prin aceleași locuri învârtindu ne între Constanța și gurile Dunărei; ardeam de dorul altor locuri în depărtări necunoscute. Manevrele de pânze, evoluțiile în largul mării, tirul, exercițiile de bărci și întregul serviciu riguros al bordului începuse să mă sature în nerăbdarea așteptării celei dintâi călătorii mai lungi. Visele mi se împlineau... acele vise care îmi mângâiaseră viața tristă de școală... o viață de copil chinuit, îngropat între zidurile școalelor militare, unde vremea se târa așa de greu între orele de instrucție, când îmi îngheța mâna pe patul armei, și între orele de meditație, seara, când capul cădea încet pe cartea deschisă pe pupitrul vechiu și ros de coatele atâtor generații. Dar le uitasem ca prin farmec toate acele mici mizerii zilnice cari îmi chinuise copilăria: uitasem până și patul de la închisoare... patul acela tare, de lemn acoperit cu o rogojină, pe care în atâtea nopți mi am odihnit trupul zdrobi, de osteneala zilei, cu mantaua făcută ghem drept căpătâi. Ah!... de cale ori, înainte de a mă prinde somnul, zăcând așa într o toropeală pacinică și dulce, între vis și viață, înaripata închipuire își lua sborul și înflăcărând simțirea mă purta prin locuri nevăzute dar așa de frumoase și atât de mult visate. De câte ori nu mă ntrebasem cu prietenul ce dormea la cap cu mine: „tu pe unde te afli acum? eu mă?... a! eu sunt departe... pe valurile Mediteranei, spre Italia... pe coastele Calabriei!” Ce bine le cunoșteam aceste locuri – din atlasul geografic, bine înțeles. Renăscând în aerul curat și binefăcător al mării, într o nouă viață, trecutul îmi apărea așa de departe, ca într o ceață fumurie și nedeslușită, din care se desprindea uneori par că o altă ființă în locul meu, o altă ființă osândită, care trăise de demult cândva acele vremuri de copilărie tristă. O soartă fericită mă aruncase pe bordul lui Mircea; în cercul binevoitor de ofițeri vechi de diferite grade, ne aflam și câțiva noi veniți, abia scăpați de pe băncile școalei, prieteni buni din timpurile copilăriei petrecute în aceiași mahala într un oraș din fundul Moldovei.