― E vremea să te trezești, șoarece! Patul îngust al lui Jack Langdon fu răsturnat fără milă, iar el se trezi pe dușumeaua rece din piatră. Se așeză în capul oaselor și clipi somnoros spre tânărul care îi invadase camera. Unde era? Academia Stonebridge. Bineînțeles. Trăsura familiei îl abandonase acolo târziu în noapte, după mai multe zile de drum istovitor. Jack primise o bucată de pâine și fusese condus în camera lui, fără să vadă nimic din noua școală și fără să întâlnească vreun coleg. Astăzi trebuia să învețe cum să supraviețuiască în următorii ani. Se grăbi să se ridice și îl întrebă pe băiatul mai mare:

― Ești monitor?

― Sunt. Poți să-mi spui domnul Fullerton, sir. Și tu ești un șoarece, cel mai prăpădit dintre toți prăpădiții. Îmbracă-te și coboară în curte. Colonelul vrea să vorbească cu șoarecii cei noi. Monitorul îl privi încruntat. Trebuie să stau aici și să mă asigur că te îmbraci? Jack își dorea din tot sufletul să-i șteargă cu o lovitură zâmbetul înfumurat, dar nu era prost. Monitorul avea probabil șaptesprezece ani, era de două ori mai înalt și de trei ori mai rău. Se mulțumi să spună:

― Nu, domnule Fullerton, sir. Cobor imediat.

― Ai grijă să fie așa. Fullerton plecă spre camera alăturată. Tremurând, Jack se îndreptă spre lavabou. Întâi fu nevoit să spargă pojghița de gheață de pe urciorul cu apă. Ar fi trebuit să-și închipuie cât de frig avea să fie în Cumberland în septembrie de vreme ce se afla, practic, în Scoția. Trebuise să facă o călătorie incomodă și lungă de trei zile ca să ajungă aici de acasă, din Yorkshire. Acasă la el. Încercă să nu se gândească la Langdale Hall, unde își trăise toți cei unsprezece ani. Nu voise niciodată să plece. Deși știa că școala era ceva inevitabil, presupusese că aveau să-l trimită într-un loc normal, ca Eton; nu se gândise că avea să fie pedepsit și trimis la Academia Stonebridge. Încercând să îndulcească lovitura, mama lui spusese că școala era mică și foarte bună. Directorul ei, colonelul Hiram Stark, era un om respectat. Jack urma să învețe foarte multe lucruri, și fiecare băiat avea camera lui, nu ca în alte școli, în care zeci de băieți dormeau într-o singură încăpere. Jack scrută interiorul spartan. Camera lui? Mai degrabă celula lui. Nici măcar mama lui nu încercase să-l convingă că Stonebridge nu era o pedeapsă. Fullerton își băgă capul pe ușă.

― Trebuie să te dezbrac eu de cămașa aceea de noapte, șoarece? În ochii monitorului se ivi o sclipire lacomă, și Jack se simți nervos din motive pe care nu le înțelegea și nu voia să le înțeleagă.

― Nu, domnule Fullerton, sir. Jack începu să culeagă hainele pe care le lepădase cu o seară în urmă și se simți recunoscător când îl văzu pe Fullerton plecând să terorizeze următorul nou-venit. Auzise despre mârșăviile care se făceau în școli și se gândise că erau exagerări ale băieților mai mari, menite să-i sperie pe cei mai mici. Însă, după cât se părea, zvonurile erau adevărate. Dar, fiindcă mai târziu îl aștepta armata cu cantonamentele înghețate și ofițerii brutali ca niște fiare, trebuia să înceapă să se obișnuiască. Își trase repede hainele și își înșfăcă mantaua, apoi ieși pe culoar. Când se văzu în holul lung și lugubru, șovăi. Cu o seară în urmă, un lacheu îl condusese în camera lui, dar era prea târziu și prea întuneric ca să mai țină minte drumul. I se părea că veniseră din stânga. Se întoarse în direcția aceea și începu să meargă cu pași vioi. Nu se cuvenea să întârzie atunci când îl chema directorul, și apoi mersul pe jos l-ar fi putut încălzi. Coridorul se întretăie cu un alt hol. În timp ce stătea și încerca să-și amintească drumul, un alt băiat de vârsta lui ieși dintr-o cameră aflată în stânga.

― Bună, sunt Jack Langdon, spuse Jack. Ești unul din noii elevi care merg în curte? Nou-venitul, slab și vânos, blond și cu niște ochi cenușii glaciali, încuviință.

― Sunt Ransom. Jack îi întinse mâna. Ransom se blocă o clipă, apoi i-o întinse și el pe a lui. ― Știi unde e curtea? întrebă Jack.

― Pe aici, spuse Ransom arătând spre coridorul din dreapta. În capăt e o scară care duce la parter. Porniră împreună. Jack se bucura că întâlnise un alt elev – un alt șoarece? – și se întreba ce făcuse celălalt băiat de ajunsese acolo. Dar nu se cuvenea să pui întrebări, și Ransom părea destul de sensibil. Ajunseseră la jumătatea drumului către scară, când Jack auzi un țipăt înăbușit dintr-o cameră închisă de pe stânga. Se opri încruntat, întrebându-se dacă trebuia să investigheze. Nehotărârea lui luă sfârșit în momentul în care se auzi alt țipăt, mai pătrunzător.