– Ce naiba se întâmplă aici? Era strigătul de luptă al unui soţ furios; Rafe l-ar fi recunoscut oriunde. Oftă. Se părea că urma o scenă emoţională enervantă, dintre cele pe care le ura cel mai mult. Lăsând-o din braţe pe doamna cea fermecătoare, se întoarse cu faţa către bărbatul care intrase valvârtej în salon. Era cam de aceeaşi înălţime şi vârstă cu Rafe, undeva pe la treizeci şi cinci de ani. Cu toate că probabil ar fi fost plăcut în altă situaţie, în acel moment părea gata să comită o crimă. – David! strigă Lady Jocelyn Kendal, care făcu un pas înainte încântată, apoi se opri văzând expresia de pe chipul soţului său. Între ei, tensiunea bătea precum o tobă. Liniştea fu întreruptă de nou-venit, care spuse pe un ton mânios:

– Se pare că sosirea mea e în egală măsură neaşteptată şi deranjantă. Presupun că dânsul e ducele de Candover? Sau îţi extinzi favorurile şi în alte zone? În timp ce Lady Jocelyn se clătina la impactul cuvintelor lui, Rafe i se adresă cu răceală:

– Sunt Candover. Este rândul dumneavoastră să vă prezentaţi. – Iar eu sunt Presteyne, soţul acestei doamne, deşi nu pentru multă vreme, pufni el, luptându-se vizibil cu dorinţa de a-l arunca afară pe oaspetele nevestei sale. Privirea i se întoarse asupra lui Lady Jocelyn. Mă scuzi că ţi-am întrerupt distracţia. Îmi iau lucrurile şi nu te mai deranjez vreodată. Apoi Presteyne ieşi trântind uşa atât de tare, încât pereţii vibrară. Rafe fu fericit să-l vadă plecând; cu toate că era expert în toate sporturile la care trebuia să se priceapă un gentleman, un duel cu un soţ furios venit din armată nu era pe lista sa de activităţi preferate.