Maxton Hall Vol.2 Salveaza-te Mona Kasten descarca gratis PDF.

James este beat. Sau drogat. Sau ambele. De trei zile nu a mai fost foarte receptiv. Nu face altceva decât să aibă un fel de petrecere permanentă în salonul nostru, golind o sticlă de alcool după alta și pretinzând că nu s-a întâmplat nimic. Nu înțeleg cum poate fi așa. Se pare că nu-i pasă deloc că familia noastră este acum, în sfârșit, în ruină.

– Cred că ăsta e modul lui de a plânge. Îl privesc pe Cyril din lateral. El este singurul care știe ce s-a întâmplat. I-am spus în noaptea în care James s-a drogat la petrecerea lui și s-a sărutat cu Elaine în fața lui Ruby. Cineva trebuia să mă ajute să-l duc pe James acasă fără ca Percy sau tata să știe în ce stare se afla. Cum familiile noastre sunt prietene apropiate, Cy și cu mine ne cunoaștem de când eram copii. Și chiar dacă tata m-a pus să promit să nu spun nimănui despre chestia cu mama înainte de lansarea oficială în presă, știu că pot avea încredere în el și că va păstra secretul – chiar și față de Wren, Keshav și Alistair. Nu aș fi reușit să trec de ultimele zile fără ajutorul lui. L-a convins pe tata să îl lase pe James în pace pentru câteva zile și i-a făcut pe ceilalți băieți să înțeleagă că nu trebuie să pună întrebări deocamdată. Se țin de cuvânt, deși am sentimentul că le este din ce în ce mai greu pe zi ce trece să-l vadă pe James cum cedează. În timp ce fratele meu face totul pentru a-și întuneca mintea, eu nu pot decât să mă gândesc la cum ar trebui să meargă lucrurile pentru mine acum. Mama mea a murit. Mama lui Graham a murit deja acum șapte ani. Copilul care crește în mine nu va avea o bunică. Serios. Asta e ceea ce îmi trece prin cap în mod constant. În loc să jelesc, mă gândesc la faptul că bebelușul meu nu va cunoaște niciodată îmbrățișarea unei bunici iubitoare. Ce e în neregulă cu mine? Dar nu pot face nimic în privința asta. Gândurile din capul meu capătă o viață proprie – unul după altul până când, în cele din urmă, mă afund în scenarii de groază și devin atât de speriată de viitor încât nu mă mai pot gândi la nimic altceva. E ca și cum aș fi fost în stare de șoc timp de trei zile. Probabil că ceva s-a rupt cumplit atât în James, cât și în mine, când tata a anunțat ce s-a întâmplat. – Nu știu cum să-l ajut, șoptesc în timp ce-l privesc pe James cum își pune din nou capul pe spate și își golește paharul. Mă doare să văd cât de mult suferă. Nu poate continua așa la nesfârșit. La un moment dat va trebui să înfrunte realitatea. Și, după părerea mea, există o singură persoană pe lumea asta care îl poate ajuta să facă asta. Pentru a mia oară îmi scot telefonul mobil și formez numărul lui Ruby, dar din nou nu răspunde. Vreau să fiu supărat pe ea, dar nu pot. Dacă l-aș fi prins pe Graham cu altcineva, nici eu n-aș fi vrut să am de-a face cu el sau cu oricine altcineva din jurul lui.

– O suni din nou? întreabă Cy cu o privire sceptică la telefonul meu mobil. Când dau din cap, se încruntă dezaprobator. Nu sunt surprinsă de reacția lui. Cyril este de părere că Ruby nu este altceva decât o căutătoare de aur care vrea să pună mâna pe moștenirea lui James. Știu că nu este adevărat, dar odată ce Cyril și-a format o judecată despre cineva, este greu să-l convingi de contrariu. Și oricât de mult mă frustrează asta, nu-l pot învinovăți. Pentru că nu e nimic mai mult decât modul lui de a avea grijă de prietenii lui.

– Nu ne ascultă pe niciunul dintre noi. Cred că ea l-ar putea împiedica să înnebunească complet. Vocea mea sună ciudat în urechile mele. Atât de rece și lipsită de tonus – și totuși pare complet diferită în interiorul meu. Abia pot sta în picioare din cauza durerii. Este ca și cum cineva m-a legat și nu am reușit să dezleg nodurile din frânghii de zile întregi. Este ca și cum gândurile mele se mișcă într-un carusel care nu se oprește și din care pur și simplu nu pot coborî. Nimic nu mai pare să aibă sens și, cu cât mă lupt mai mult cu neputința care crește în mine, cu atât devine mai cuprinzătoare. Am pierdut una dintre cele mai importante persoane din viața mea. Nu știu cum să trec singură prin asta. Am nevoie de fratele meu geamăn. Dar James nu face altceva decât să se amorțească și să distrugă tot ce-i stă în cale. Ultima dată când mi-am văzut tatăl a fost miercuri. Se întâlnește cu avocații și consilierii pentru a rezolva viitorul companiilor Beaufort. Nu are nici un minut liber pentru înmormântarea mamei – dar a angajat o planificatoare pe nume Julia, care a intrat și a ieșit din casa noastră în ultimele zile ca și cum ar fi fost din familie. Gândul la înmormântarea mamei îmi strânge gâtul. Nu mai pot respira, ochii încep să-mi ardă. Mă întorc în grabă, dar Cyril observă.

– Lydia..., șoptește el și îmi întinde ușor mâna. Îl iau de la el și ies din cameră fără să mai spun nimic. Nu vreau ca băieții să mă vadă plângând. La un moment dat, nici ei nu mă vor lăsa să trag de timp și vor începe să pună întrebări, în ciuda avertismentului lui Cyril. Nici unul dintre ei nu a căzut în cap. James nu s-a mai comportat niciodată așa. Chiar dacă din când în când depășește măsura, în mod normal știe întotdeauna unde îi sunt limitele. Ceilalți și-au dat seama de mult timp că nu este cazul în acest moment. Faptul că Keshav a început să facă să dispară din bar câte o sticlă de lichior, iar Alistair a aruncat din greșeală în toaletă cele câteva grame de cocaină pe care le mai avea James vorbește de la sine. Abia aștept ca secretul să se termine în sfârșit. În câteva minute, la ora 15 fix, vestea morții mamei va fi făcută publică și atunci nu doar băieții vor afla, ci întreaga lume. În ochii minții mele pot vedea deja titlurile și reporterii în fața ușii noastre și a școlii. Mă cuprinde greața și mă clatin pe coridor până când ajung la bibliotecă. Strălucirea palidă a lămpilor luminează nenumăratele rafturi pline de cărți de epocă legate în piele. Mă sprijin de rafturi în timp ce traversez încăperea cu genunchii tremurând. Chiar în spate, lângă fereastră, se află un fotoliu acoperit cu catifea roșu închis. Încă din copilărie, acesta era locul meu preferat din casa noastră. Aici mă ascundeam când voiam să fiu lăsată în pace – de băieți, de tata, de așteptările care vin odată cu numele Beaufort. Vederea acestui mic colț de lectură mă face să îmi curgă și mai tare lacrimile. Mă las să cad pe fotoliu, îmi trag picioarele în sus și îmi înfășor brațele în jurul lor. Apoi îmi îngrop fața în genunchi și plâng încet. Totul în jurul meu pare atât de ireal. Ca și cum ar fi un vis urât din care mă pot trezi dacă mă străduiesc suficient de mult. Îmi doresc să mă întorc în vara de acum un an și jumătate, într-o lume în care mama mea încă trăiește și Graham mă poate îmbrățișa când mă simt rău. În timp ce-mi șterg ochii cu o mână, cu cealaltă îmi scot telefonul mobil din buzunar. Când deblochez ecranul, descopăr urme negre de rimel pe dosul mâinii mele. Intru în contactele mele. Graham este încă salvat direct sub James în favoritele mele, chiar dacă nu am mai vorbit cu el de luni de zile. El nu știe despre copilul nostru, darămite că mama mea a murit. Am respectat dorința lui și nu l-am mai sunat. Niciodată în viața mea nu mi-a fost atât de greu. Timp de mai bine de doi ani am avut contacte aproape zilnice unul cu celălalt – și apoi s-au oprit brusc, de la o zi la alta. În acel moment, m-am simțit ca și cum aș fi renunțat la o curățenie rece. Și acum... am o recidivă. Ca prin minune, formez numărul lui și aștept cu sufletul la gură tonul de apel. După o clipă, dispare. Închid ochii și mă străduiesc să aud dacă a răspuns sau nu. În acel moment, simt că m-aș putea îneca în singurătatea neputinței pe care o simt de câteva zile.

– Gata cu telefoanele. Așa ne-am înțeles, spune el încet. Sunetul vocii lui moi și răgușite face restul pentru mine. Corpul meu este zguduit de un plâns violent. Îmi apăs mâna liberă peste gură pentru ca Graham să nu mă audă. Dar este prea târziu pentru asta.

– Lydia? Observ panica din vocea lui, dar nu pot să spun nimic, ci doar să dau din cap. Respirația mea este necontrolată și mult prea rapidă. Graham nu închide. Rămâne la telefon și scoate zgomote moi, liniștitoare. Auzindu-l cu totul mă trezește pe de o parte, dar pe de altă parte mi se pare atât de incredibil de familiar încât apăs telefonul și mai tare pe ureche. Cred că vocea lui a fost unul dintre motivele pentru care m-am îndrăgostit de el atunci – cu mult înainte de a-l vedea pentru prima dată. Îmi amintesc convorbirile telefonice care durau ore întregi, urechea mea fierbinte și dureroasă, trezindu-mă cu Graham încă pe receptor. Vocea lui blândă și joasă, profundă și cel puțin la fel de pătrunzătoare ca și ochii lui căprui aurii. Întotdeauna m-am simțit în siguranță cu Graham. A fost stânca mea pentru o lungă perioadă de timp. Mulțumită lui, am putut să las în urmă chestia cu Gregg și să privesc din nou înainte. Și, deși am ajuns complet la final, acest sentiment de siguranță își croiește drumul înapoi. Simplul fapt de a-i auzi vocea mă ajută să-mi recapăt un pic de conștiință. Nu știu cât timp stau așa, dar, încetul cu încetul, lacrimile mi se usucă.

– Ce s-a întâmplat? șoptește el în cele din urmă. Nu pot răspunde. Tot ce reușesc este să emit un sunet neputincios. Timp de un minut rămâne tăcut. Îl aud inspirând de câteva ori, ca și cum ar vrea să spună ceva, dar se abține întotdeauna în ultimul moment. Când, în sfârșit, vorbește, vocea îi este joasă și plină de durere: – Nu există nimic ce aș prefera să fac decât să mă duc la tine acum și să fiu acolo pentru tine. Închid ochii și mi-l imaginez stând în apartamentul lui, la masa veche de lemn care pare că se va destrăma în orice moment. Graham o descrie ca fiind – antichitate, când de fapt tocmai a luat-o de la deșeurile voluminoase și i-a dat un nou strat de lac.