Descriere
Nicola Yoon este autoarea bestsellerului Absolut tot, carte aflată pe primul loc al topului realizat de New York Times. A crescut în Jamaica şi în Brooklyn. Locuieşte cu familia la Los Angeles. Este o romantică incurabilă care crede cu tărie că te poţi îndrăgosti într-o clipă şi că poate dura pentru totdeauna. Apusului nu-i scade romantismul dacă ştim câte ceva despre el. Carl Sagan, Un palid punct albastruAm să îndrăznescSă tulbur un întreg univers?Şi-ntr-un minut e vreme întreagăPentru decizii şi revizii pe care-o altă clipă le reneagă. Natasha e o adolescentă cu o fire pragmatică. Nu crede în soartă, crede în fapte clare şi demonstrabile. Aceasta e o zi neagră pentru ea: urmează să fie deportată în Jamaica peste doisprezece ore. Nici pentru Daniel, un visător incurabil, asta nu e o zi oarecare: are un interviu care îi va hotărî viitorul. O va lua pe calea care-i va mulţumi pe părinţii săi, sau se va dedica pasiunii sale, poezia? Pentru niciunul dintre ei nu e tocmai momentul să li se aprindă călcâiele. Şi totuşi Natasha şi Daniel ajung să se îndrăgostească unul de altul în cele câteva ore pe care le petrec împreună, iar noi, la rândul nostru, nu putem decât să ne îndrăgostim iremediabil de ei.
Descarca PDF
TOP 10 Cărți