Titlu Lasă-Ţi Viaţa Să Vorbească!

Autor Parker J. Palmer
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Literatură motivațională

parker-j-palmer-lasa-ti-viata-sa-vorbeasca-pdf

Întreabă-mă dacă ceea ce am făcut este viața mea.” Pentru unii, aceste cuvinte nu vor avea niciun sens, nu vor fi nimic mai mult decât jocul unui poet cu limbajul și logica. Bineînțeles că ceea ce am făcut este viața mea! Cu ce altceva ar trebui s-ocompar? Dar pentru alții, iar eu sunt unul dintre ei, cuvintele poetului vor fi bine țintite, penetrante și neliniștitoare. Ele îmi reamintesc de momentele când mi-e clar ‒ dacă am ochi să văd ‒ că viața pe care o trăiesc nu e aceeași cu viața care vrea să trăiască în mine. În acele momente îmi întrezăresc adevărata viață, o viață ascunsă precum râul de sub gheață. Și, în asentimentul poetului, mă-ntreb: Ce sunt eu menit să fac? Cine sunt eu menit să fiu? Aveam puțin peste treizeci de ani când am început să mă trezesc, la propriu, punându-mi întrebări despre vocația mea. După toate aparențele, lucrurile mergeau bine, dar sufletului nu-i prea pasă de aparențe. Căutând o cale mai plină de semnificație decât acumularea de avere, deținerea puterii, câștigarea competiției sau asigurarea unei cariere, începusem să înțeleg că este într-adevăr posibil să trăiești o viață care nu îți aparține. Temându-mă că asta și făceam ‒ dar nesigur în legătură cu viața mai profundă și mai adevărată pe care o simțeam înăuntrul meu, nesigur dacă era reală, demnă de încredere...

Lasă-Ţi Viaţa Să Vorbească! Parker J. Palmer descarca gratis PDF.