Erau patru muzicanți: un clarinetist înalt de vreo cinci picioare și opt degete, care, dacă și-ar fi pus șase pachete de cărți în fiecare cizmă, ar fi putut fi la nevoie „gigantul belgian“, un cântăreț la trombon, cocoșat, unul care cânta la trianglu, foarte tânăr, și o grăsană, cât un turn, care cânta la tobă. În afară de ei mai era un lăncier polonez care să sune din clopoțel, o paiață îmbrăcată în pânză de saltea, care să strige la portavoce, și o fetiță roșcovană, cu fața smeadă, care zdrăngănea din răsputeri un tam-tam, regele instrumentelor, al căror rost este să producă un zgomot turbat. Toate astea făceau o hărmălaie îngrozitoare în fața unei barăci destul de spațioase, dar cât se poate de dărăpănată, care avea ca firmă un panou sfâșiat, reprezentând patimile Domnului Nostru Iisus Hristos, șerpi boa, o trupă de cavalerie la atac, un leu devorând un misionar și pe regele Ludovic-Filip cu numeroasa lui familie, primindu-i pe ambasadorii lui Tippoo-Saïb. Cerul tabloului, pe care zburau hipogrifi, baloane, comete, trapeziști, Auriol gata să execute saltul periculos, și o pasăre rară, purtând în gheare un măgar, era tăiat de o banderolă desfășurată în fantastice volute, pe care se putea citi următoarea inscripție:

Teatru francez și hidraulic Trucuri savante, gimnastică și varietăți din al XIX-lea secol al Luminilor Condus de doamna Canada Întâia iluzionistă a capitalelor Europei civilizate Clarinetistul venea din Germania, ca toți clarinetiștii. Era un amărât slăbănog, ciolănos, îmbrăcat în uniformă de chirurg militar. Avea un nas impresionant, care devenea aproape rotund când sufla în muștiucul înfundat al instrumentului. Cocoșatul care cânta la trombon era din Pontoise, unde avusese oarece necazuri cu justiția. Cel de la trianglu venea din cartierul Invalizilor, din Paris. Avea paisprezece ani. Fața colțuroasă, uscată, serioasă și ironică în același timp, te-ar fi făcut să-i dai cel puțin douăzeci de ani, dar trupul era al unui copil. La prima vedere, nu arăta rău. Fața, destul de frumoasă, dar bătrânicioasă și gata obosită, era înconjurată de un minunat păr negru, îngrijit aranjat. Dacă te mai uitai o dată, te lua cu un fel de rău văzând copilul bătrân care nu arăta nici a băiat, nici a fată. Costumul, alcătuit dintr-o vestă de catifea deschisă la culoare peste o cămașă de lână roșie, părea curat și aproape elegant pe lângă zdrențele tovarășilor săi.