Fostul medic militar Kevin O’Brien văzuse la viaţa lui o groază de lupte, violenţă şi moarte. Făcuse două misiuni în Irak înainte de a fi lăsat la vatră, în urmă cu câteva luni. În cadrul activităţii din care îşi câştiga traiul acum, ca medic în Arlington, în Virginia, fusese la o mulţime de accidente, tratase victime cu plăgi prin împuşcare şi se deplasase la locuinţe unde se raportaseră conflicte domestice şi unde certurile luaseră o turnură urâtă. Dar nimic din toate acestea nu îl pregătise din punct de vedere emoţional pentru o zi întreagă cu un copil bolnav – copilul lui bolnav.

Îşi petrecuse noaptea mergând încolo şi încoace prin casa lui din Virginia de Nord, cu băieţelul lui de unsprezece luni suferind în braţe, cu capul pe umărul lui. Din când în când, Davy ţipa şi scâncea, umplându-l pe Kevin de frustrare şi nelinişte, mereu gata-gata să o sune pe bunica lui din Chesapeake Shores pentru a-i cere sfatul... sau poate să se urce la volanul camionetei şi să se ducă glonţ la ea.

Buni ar fi fost încântată să preia ea îngrijirea copilaşului. Exact în momentele acestea Kevin îi ducea dorul soţiei lui cel mai mult. Putea să se descurce cu tot ce implica îngrijirea de zi cu zi şi mesele, ba chiar şi cu aspectele medicale – analgezice pentru bebeluşi, picături de urechi şi restul –, dar Georgia avea talentul de a-l calma pe micuţ doar vorbindu-i pe un ton liniştitor. Era aproape sigur că Davy nu plângea niciodată atât de tare – ca şi cum i s-ar fi frânt inimioara – când era în braţele mamei lui. Din păcate, Georgia mai avea alte şase luni din misiunea curentă ca medic în Irak. Având un bebeluş, ar fi putut să fie scutită de restul misiunii în străinătate, dar refuzase.

Ţinuse morţiş să se ducă acolo unde credea că militarii şi ţara ei aveau cea mai mare nevoie de serviciile sale. Dacă se ţinea de promisiune – iar Kevin avea îndoieli serioase că o va face –, aceasta avea să fie ultima ei misiune înainte ca şi ea să fie lăsată la vatră. După aceea, aveau de gând să se mute în Maryland, să fie aproape de familia lui Kevin, care locuia în Chesapeake Shores, orăşelul liniştit de pe coastă, pe care tatăl lui îl construise. Oricât de speriat fusese Kevin de ideea de a rămâne acasă, singur cu un copilaş de nici un an, înţelegea devotamentul Georgiei faţă de îndatoririle pe care le avea.

Nu era singura mamă care luase decizia dificilă de a-şi lăsa familia acasă şi de a lucra în cadrul armatei. În plus, chiar acest devotament faţă de misiunea ei fusese unul dintre lucrurile pe care le admirase cel mai mult la ea, când se întâlniseră, colegi fiind la un spital din Zona Verde din Bagdad, teoretic cel mai sigur loc din ţara aceea răscolită de război. Kevin se opri din deplasarea sa pentru a se uita la o fotografie de la nunta lor, înrămată şi pusă pe poliţa şemineului. Fusese, în fond, singura ocazie când o văzuse pe Georgia purtând în public altceva decât uniforma de medic. Nu-şi revenise mult timp din uluirea produsă de cât de frumoasă era în rochia aceea albă şi simplă, cu părul ei auriu neobişnuit de buclat, cu un zâmbet atât de luminos că îl durea inima de dorul ei.