Frunzele aurii şi arămii plutesc lin, scăldate în soare, aterizând pe asfaltul umed care străbate pădurea ca un râu întunecat şi scânteietor. Când maşina oficială trece în viteză, frunzele se rotesc în aer preţ de o clipă, apoi se aşază peste mormanele lipicioase de la marginea drumului. Marius Larsen eliberează pedala de acceleraţie şi încetineşte în intersecţie, amintindu-şi că trebuie să facă o sesizare către Administraţia Străzilor, ca să trimită aici maşina de măturat stradal. Dacă frunzele rămân prea mult timp pe jos, aderenţa drumului scade, iar astfel de lucruri pot costa vieţi omeneşti. Marius a spus-o de nenumărate ori. A fost poliţist timp de 41 de ani, iar în ultimii 17 a fost şeful secţiei de poliţie şi totuşi, în fiecare toamnă, este nevoit să le amintească asta. Dar nu se va întâmpla şi astăzi, fiindcă trebuie să se concentreze asupra discuţiei. Marius Larsen butonează iritat, schimbând posturile radioului din maşină, dar nu găseşte ceea ce caută. Doar ştiri despre Gorbaciov şi Reagan şi speculaţii despre Căderea Zidului Berlinului. Se apropie, spun ei. E posibil să intrăm într-o epocă nouă. Ştia de mult timp că acea conversaţie va trebui să aibă loc şi totuşi nu şi-a putut pune ordine în gânduri. Acum mai are doar o săptămână până când va ieşi la pensie, cel puţin asta crede soţia lui, dar este momentul să-i spună adevărul. Să-i spună că nu-şi poate părăsi locul de muncă. Să-i spună că s-a ocupat deja de aspectele practice ale problemei şi că a amânat decizia. Că, în orice caz, nu este pregătit să se întoarcă acasă, să se aşeze pe colţar şi să se uite la Roata Norocului, să adune frunzele din grădină sau să joace cărţi cu nepoţii. I se pare uşor când repetă conversaţia în minte, dar Marius ştie foarte bine că ea se va supăra. Va fi dezamăgită, se va ridica de la masă, va ieşi din cameră, va începe să cureţe resturile de pe aragazul din bucătărie şi, stând cu spatele la el, îi va spune că-l înţelege. Dar nu-l va înţelege. Prin urmare, când a auzit mesajul dat prin staţia radio a poliţiei, cu zece minute în urmă, a transmis colegilor că se va ocupa el de acea misiune, numai pentru a mai amâna puţin discuţia. În mod normal, s-ar enerva dacă ar trebui să străbată tot drumul acela, conducând dincolo de dealuri şi prin pădure până la ferma lui Ørum, pentru a le spune celor de acolo că trebuie să aibă mai multă grijă de animalele lor. În trecut, s-a întâmplat de mai multe ori ca porcii sau vacile să scape din ţarc şi să rătăcească pe câmpurile vecinilor, până când Marius însuşi sau unul dintre oamenii lui l-au obligat pe Ørum să se ocupe de situaţie. Dar astăzi nu se enervase. Bineînţeles, i-a rugat pe cei de la secţie să telefoneze mai întâi, atât la Ørum acasă, cât şi muncitorilor lui de pe feribot, însă din moment ce nu au primit răspuns din nicio parte, a virat sus, în dreptul şoselei principale, şi a pornit la drum. Marius nimereşte un post de radio cu muzică daneză veche. Melodia Den Knaldrøde Gummibåd umple cabina vechiului Ford Escort, iar Marius dă volumul mai tare. Se bucură de toamnă, dar şi de drum. Pădurea cu frunzele ei aurii, arămii şi maronii, amestecându-se cu verdele permanent al coniferelor. Perspectiva unui sezon de vânătoare tocmai se iveşte la orizont. Coboară geamul, iar soarele îşi revarsă razele deasupra drumului, pătrunzând printre vârfurile copacilor. Pentru o clipă, Marius uită complet ce vârstă are. Este linişte când ajunge la fermă. Coboară din maşină, trânteşte portiera şi imediat îşi dă seama că n-a mai fost de mult pe aici. Ferma aceasta întinsă este destul de dărăpănată. Ferestrele hambarului au crăpături, tencuiala de pe casă e scorojită, iar leagănul pustiu din curte, înconjurat de iarba necosită, este aproape înghiţit de castanii înalţi care înconjoară proprietatea. Curtea e doldora de frunze şi castane căzute pe pietriş, care se sfărâmă sub paşii lui, în timp ce se îndreaptă spre intrarea principală şi bate la uşă.

Descarca Omul de castane de Soren Sveistrup PDF gratuit