Descarca Ce-Am Gasit Al Meu Sa Fie de Stephen King in format pdf.

— Deşteptarea, geniule! Rothstein nu voia să se trezească. Avea un vis prea frumos. În rolul principal era prima lui nevastă, cu câteva luni înainte de a-i deveni nevastă. Şaptesprezece ani şi absolut perfectă din cap şi până-n picioare. Cu pielea-i goală lucind în penumbre. El avea nouăsprezece ani şi unsoare sub unghii, dar pe ea nu o deranjase asta. Atunci, cel puţin, nu o deranjase, pentru că mintea lui era plină de planuri, iar ei doar de planurile lui îi păsa. Credea în ele chiar mai mult decât el şi pe bună dreptate. În visul acesta ea râdea şi se întindea să apuce acea parte mai proeminentă a anatomiei lui.

Încercă să intre şi mai adânc în ea, dar tocmai atunci o mână străină începu să-i scuture umărul şi visul se sparse la fel ca un balon de săpun. Nu mai avea nouăsprezece ani şi nici nu mai locuia în apartamentul cu două camere din New Jersey. Peste şase luni urma să împlinească optzeci de ani, trăia la o fermă din New Hampshire şi stipulase clar în testament că dorea să fie înmormântat în curtea ei. În dormitorul lui apăruseră nişte bărbaţi străini cu cagule: una roşie, una albastră şi una galben-canar. Încercă să-şi spună că acesta era doar un alt vis, că visul încântător de la început se transformase în coşmar – aşa cum se întâmplă câteodată –, dar mâna care îl scuturase până atunci îl îmbrânci, rostogolindu-l jos din pat. Se lovi la cap şi scoase un strigăt de durere.

— Termină! spuse Mască-galbenă. Vrei să leşine? — Măi, să fie! exclamă Mască-roşie. Lu’ moşu’ i s-a zbârlit sparanghelu’! Tre’ să fi visat ceva porno. Mască-albastră, cel care îl scuturase, spuse: — E doar o erecţie involuntară. Probabil că-i vine să facă pipi. Nimic altceva nu le-o mai scoală la vârsta asta. Tatamare…

— Gura! spuse Mască-galbenă. Nu ne interesează tac-tu mare. Chiar dacă era năuc şi încă pe jumătate adormit, — 9 — Rothstein înţelese că dăduse de necaz. Îşi repeta întruna: Miau spart casa. Se uită în sus la cei trei bărbaţi care se materializaseră în casa lui. Îl durea capul ăla bătrân (la tâmpla dreaptă avea să se formeze o vânătaie uriaşă din cauza anticoagulantelor pe care le lua), iar inima, cu pereţii periculos de subţiri, se izbea de partea stângă a cutiei toracice. Tipii se apropiară de el – trei bărbaţi cu mănuşi şi geci groase de toamnă. Ca să nu pomenim de cagulele acelea înspăimântătoare. Da, indivizii ăştia erau trei spărgători şi el avusese ghinionul să fie acasă, la nouă kilometri de oraş. Rothstein încercă să-şi adune câte gânduri mai avea. Clipi des ca să alunge somnul şi îşi spuse că tot era ceva de bine în tot rahatul în care se pomenise: dacă nu voiau să le vadă feţele înseamnă că nu intenţionau să-l omoare. Poate. — Domnilor, spuse el. Domnul Mască-galbenă începu să râdă şi-i făcu un semn de încurajare. — Ai început bine, geniule. Rothstein bâţâi din cap, ca şi cum ar fi mulţumit unui compliment. Aruncă o privire la ceasul de pe noptieră, văzu că era două şi un sfert dimineaţa şi se uită din nou la Domnul Mască-galbenă, care părea a fi şeful. — Nu am prea mulţi bani în casă, dar vă rog să-i luaţi pe toţi. Orice, numai să nu-mi faceţi rău. Afară vântul se înfurie, izbind frunzele uscate de zidul vestic al casei. Rothstein îşi dădu seama că centrala termică începuse să funcţioneze. Când a trecut vara? — Ba ai mai mulţi, din câte ştim noi. Vorbise Domnul Mască-roşie.

— Da’ taci odată! Domnul Mască-galbenă îi întinse mâna lui Rothstein. — Scoală-te, geniule! Rothstein apucă mâna întinsă, se ridică tremurând în picioare şi se aşeză pe marginea patului. Cu toate că era speriat şi respira greu, era dureros de conştient (luciditatea fusese blestemul şi binecuvântarea întregii sale vieţi) de cum arăta: un bătrân într-o veche pijama albastră şi complet chel,  cu excepţia pufului alb de deasupra urechilor. Atât mai rămăsese din scriitorul care, în primul an al mandatului lui JFK, apăruse pe coperta revistei Time: JOHN ROTHSTEIN, GENIUL SIHASTRU AL AMERICII. Deşteptarea, geniule!

— Trage-ţi sufletul. Domnul Mască-galbenă părea îngrijorat, dar Rothstein nul credea sincer. — După aia o să ne ducem în living, pentru că acolo discută oamenii normali. Nu te grăbi. Încearcă să te linişteşti. Rothstein începu să respire profund şi rar, iar inima lui îşi mai potoli zbaterea speriată. Încercă să se gândească la Peggy, la sânii ei de mărimea unor ceşcuţe de cafea (mici, dar perfecţi), la picioarele ei lungi şi netede. Dar visul acesta îşi pierduse tot farmecul, aşa cum şi-l pierduse şi Peggy – ajunsă acum o babă care trăia la Paris. Pe banii lui. Măcar Yolande, a doua lui încercare de a se bucura de o căsnicie fericită, era moartă şi nu-i mai cerea pensie alimentară. Domnul Mască-roşie ieşi din cameră. Rothstein îl auzi cotrobăindu-i prin birou. Ceva căzu de pe un raft cu bufnet înăbuşit. Sertarele erau deschise şi închise cu putere. — Ţi-e mai bine? se interesă Domnul Mască-galbenă. Rothstein dădu din cap, iar individul îl îndemnă: — Atunci, haide! Escortat de Domnul Albastru în stânga şi Domnul Galben în dreapta, Rothstein intră în livingul micuţ.

Domnul Roşu nu apăruse încă. Mai avea de scotocit prin birou. Foarte curând va deschide dulapul, va împinge într-o parte cele două sacouri şi trei pulovere şi va da de seif. Era inevitabil. N-are nimic. Atâta vreme cât nu se ating de caiete. Şi, în fond, la ce le-ar trebui? Pe derbedeii de genul ăsta nu-i interesează decât banii. Probabil că nici nu sunt în stare să citească ceva mai solicitant decât titlurile din Penthouse. Însă avea îndoieli în privinţa bărbatului cu cagulă galbenă. După cum vorbea, acesta i se părea o idee mai educat. În living ardeau toate luminile şi jaluzelele nu erau trase. Vecinii insomniaci s-ar fi putut întreba ce anume se petrece în casa bătrânului scriitor…